Bianca Andreescu a câştigat US Open

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, în vârstă de 19 ani, locul 15 WTA, a câştigat turneul de grand slam US Open, învingând-o în finală pe americanca Serena Williams, numărul 8 mondial. Ca urmare a acestui succes, Andreescu urcă pe locul cinci în clasamentul WTA. Simona Halep ajunge pe poziţia a şasea. Justin Trudeau, premierul Canadei, a felicitat-o pe Bianca Andreescu, transmiţându-i că „a făcut mândră o ţară întreagă”. Şi Simona Halep, campioană la Wimbledon în acest an, a felicitat-o pe Bianca Andreescu după victoria jucătoarei în finala US Open. Simona Halep, campioană la Wimbledon în acest an, a felicitat-o pe Bianca Andreescu după victoria jucătoarei canadiene de origine română în finala US Open. „Felicitări, Bianca Andreeescu, pentru o performanţă uimitoare şi pentru primul tău grand slam! România este foarte mândră de tine”, a scris Halep, pe Twitter. (sursa: www.news.ro)