Studenţii şi studenţii doctoranzi vor beneficia, începând din noul an universitar, de dreptul de a li se recunoaşte creditele transferabile obţinute la alte programe de studii din cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ superior.
Până acum, ei beneficiau de recunoaşterea creditelor transferabile dobândite în condiţiile legii la alte instituţii de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu din ţară sau din străinătate.
Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale, mobilitatea poate fi pentru toate formele de învăţământ internă sau internaţională, respectiv definitivă sau temporară.
„Flexibilizarea mobilităţii academice a studenţilor, reglementată prin noua metodologie şi aprobată prin ordin de ministrul interimar al Educaţiei Naţionale, Valer-Daniel Breaz, este un răspuns la solicitările mediului academic”, precizează sursa citată.
Mobilitatea academică se poate efectua ca urmare a demersului studentului/studentului doctorand, în baza existenţei unor acorduri interinstituţionale, cu acceptul instituţiilor de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu, după caz, de provenienţă, respectiv primitoare.
Faţă de metodologia anterioară, prin noul act normativ se reglementează posibilitatea ca studenţii să poată beneficia de mobilitate academică definitivă şi în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ superior.
„Pentru studiile universitare de licenţă şi studiile universitare de master, mobilitatea academică definitivă se poate realiza numai la început de semestru, după primul semestru şi până la sfârşitul penultimului semestru, între programe de studii cu acelaşi număr total de credite de studiu transferabile obligatorii, din aceeaşi ramură de ştiinţă”, afirmă MEN.
În cazul mobilităţii academice definitive, diploma se emite absolventului de către instituţia de învăţământ superior care organizează examenul de finalizare a studiilor.
Studentul/studentul doctorand poate beneficia şi de mobilitate academică temporară între două instituţii de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu, după caz, după finalizarea primului an de studii. De asemenea, studentul poate beneficia de mobilitate academică temporară pe cont propriu, în afara acordurilor interinstituţionale de mobilitate academică, la solicitarea acestuia, ca urmare a identificării unei posibile universităţi primitoare.
„Recunoaşterea creditelor transferabile în cazul mobilităţilor academice internaţionale se realizează de către instituţiile de învăţământ superior pentru persoana care dovedeşte parcurgerea stagiului de mobilitate cu documente emise de către instituţia de învăţământ superior pe care a frecventat-o. Acordurile interinstituţionale stabilesc condiţiile de desfăşurare a mobilităţilor între instituţiile de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu: tipul mobilităţii, durata mobilităţii, numărul de mobilităţi, domeniul, programul de studiu, finanţarea mobilităţii temporare, limba de studiu, condiţii de cazare etc”, se arată în comunicatul MEN.
Compatibilitatea curriculei în vederea recunoaşterii creditelor de studii transferabile se stabileşte anterior perioadei de mobilitate, iar recunoaşterea creditelor de studii transferabile se realizează după finalizarea mobilităţii, în conformitate cu acordul interinstituţional şi regulamentele instituţiilor de învăţământ superior implicate, după caz.
Instituţiile de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu au obligaţia de a actualiza regulamentele privind activitatea profesională a studenţilor cu prevederile din noul act normativ, a subliniat MEN. AGERPRES