Bărbaţii care se confruntă cu probleme de fertilitate au un risc statistic mai mare de a dezvolta cancer de prostată în comparaţie cu ceilalţi, conform unui studiu realizat în Suedia, ce consolidează ipoteza potrivit căreia aceste două probleme de sănătate ar putea avea cauze comune, relatează joi AFP.
O echipă de cercetători a studiat bărbaţi din Suedia care au devenit taţi pentru prima dată între anii 1994 şi 2014 şi i-au identificat pe cei care au primit un diagnostic de cancer într-un interval de până la 20 de ani de la naşterea primului lor copil.
Specialiştii au ajuns la concluzia că bărbaţii care au recurs la tehnici de reproducere asistată ”prezentau un risc semnificativ mai mare de cancer de prostată în comparaţie cu cei care au devenit taţi în mod natural”, se arată în articolul publicat joi în British Medical Journal (BMJ).
Dintre cei care au devenit taţi în mod natural, 0,28% au fost diagnosticaţi cu cancer de prostată, comparativ cu 0,37% dintre cei care au recurs la fertilizare in vitro şi 0,42% dintre bărbaţii din cupluri ce au apelat la fertilizarea in vitro cu ICSI (injecţia intracitoplasmatică a spermei), respectiv o creştere a riscului de la 30% la 60%.
Tehnica ICSI, ”utilizată în cazul bărbaţilor cu cele mai severe forme de infertilitate” (anomalii ale spermatozoizilor care îi împiedică să fecundeze ovocitul), este asociată şi cu un risc aproape dublu de cancer precoce (diagnosticat înainte de 55 de ani), se subliniază în studiu.
Autorii cercetării au concluzionat că această categorie de bărbaţi constituie o populaţie cu risc şi ar trebui să beneficieze de analize pentru depistarea cancerului de prostată şi de monitorizare pe termen lung.
Însă, într-un editorial ce însoţeşte acest studiu, doi specialişti în endocrinologie de la Imperial College London subliniază că rezultatul unor astfel de măsuri de depistare este discutabil, deoarece nu există dovezi că ar îmbunătăţi şansele de supravieţuire. În plus, supradiagnosticul şi supratratamentul ce ar putea rezulta în urma unui test de sânge pozitiv antrenează modificări semnificative ale calităţii vieţii.
Cancerul de prostată şi infertilitatea masculină afectează aproximativ 10%, respectiv 8% dintre bărbaţii din societăţile occidentale.
Aceste două probleme de sănătate au fost adesea asociate hormonilor sexuali masculini, cercetări asupra unei eventuale legături între cele două fiind întreprinse şi anterior.
Mecanismul biologic care ar putea asocia infertilitatea şi cancerul de prostată ”nu este deocamdată cunoscut”, însă ”anomalii ale cromozomului Y” ar putea juca un rol în acest sens, potrivit celor doi cercetători de la Imperial College.AGERPRES