Strigă cineva din mine
de parcă cineva ar striga din
Sala Pașilor Pierduți
Nu sunt singur!
Ecoul mă prinde de mână
așa cum și eu
te-am luat de mână
când am traversat
lanțul munților
(fără a ne simți înlănțuiți)
Strigă cineva din mine.
Acela sunt eu, strigătul din mine
cel care nu mai are
durere destulă, cât să-i ajungă…
Îndestularea să-i fie lumea
care să-l încetinească
în fața morții!
Nimic altceva
Încă o scriere
încă un poem
și încă o carte
o operă întreagă
despre moarte
Ce are moartea
că este la mare cercetare
la mare căutare
la mare
în bikini
făcând topless
cu coasa dezvelită?
Aș, mai nimic!
După ea nu mai urmează decât
pomenirea
celor care au fost.
Nimic altceva! Nimic mai mult!
Am nevoie de două morți
Acum am înțeles
și ceea ce nu poate fi înțeles.
Se pare că sunt grav bolnav
Mă descopăr că sunt
cel care nu voi mai fi niciodată
cu atât mai mult
cu cât îmi dau seama
că sunt prea mult
pentru un singur mormânt
Am nevoie de două morți
cel puțin
pentru a nu mă înghesui
în propriul meu destin.
ADI CRISTI