Principiile unei alimentaţii sănătoase reprezintă tema primului work-shop organizat în acest an de către echipa ”Via Naturalia”, în cadrul programului ”În Sănătatea Ta”. Întâlnirea va avea loc joi, 29 ianuarie, începând cu ora 18.00, la magazinul ”Via Naturalia” din Iaşi. Invitat va fi prof. univ. dr Veronica Mocanu, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa”, iniţiatorul unui proiect de combatere a obezităţii infantile, intitulat ”Traista cu sănătate. Tradiţii sănătoase pentru copii sănătoşi”. Potrivit unui studiu Omnibus, obezitatea este deja o problemă în România. Mai mult de 54% din populaţie este supraponderală şi obeză. Problemele de greutate, determinate de alimentaţia greşită, stres şi sedentarism, sunt principala cauză a bolilor metabolice precum diabetul zaharat, hipertensiune arterială, steatoza hepatică sau dislipidemiile. Un raport al Biroului European de Statistică arată că un român din trei este supraponderal şi unul din patru este obez. Din păcate, foarte puţini decid să-şi schimbe regimul de viaţă, chiar dacă obezitatea este factor de risc în aproximativ 75% din bolile contemporane. Probleme mari sunt şi în rândul copiilor, iar medicii deja trag semnale de alarmă şi susţin că este nevoie de mai multe campanii de informare. ”Acesta a fost şi punctul de plecare în alegerea tematicii pentru prima întâlnire din 2015 din cadrul proiectului «În Sănătatea Ta». Prin acest proiect ne-am propus să formăm o comunitate de oameni preocupaţi de sănătate sub toate aspectele ei şi am organizat întâlniri în cadrul cărora participanţii au putut afla direct părerile unor specialişti recunoscuţi. Am decretat ianuarie drept ”Luna Detoxifierii” şi ne-am dorit să avem alături şi un specialist în nutriţie”, a spus Irina Dolhăscu, iniţiatorul proiectului ”În Sănătatea Ta”. În România sunt în prezent peste 3,5 milioane de persoane obeze, dintre care doar 10% merg la un control medical şi numai unu la sută sunt incluse într-un program naţional de educaţie nutriţională. Work-shopul se adresează ieşenilor care doresc să aibă un mod de viaţă echilibrat şi un regim alimentar sănătos, intrarea fiind liberă. Organizatorul evenimentului este echipa Via Naturalia, care-i are ca parteneri pe Bio Addict, Revista Glare şi Asociaţia Nutrigrup. (E.M.)