Primăriile vor fi obligate să finanțeze, direct sau prin intermediul firmelor de salubritate cu care au contract, dotarea școlilor cu pubele colorate și inscripționate corespunzător, în vederea colectării selective a deșeurilor din aceste instituții de învățământ, relatează Profit.ro. Decizia a fost luată în Parlament. Inițiatorii proiectului de lege menționează că impactul asupra bugetelor locale este estimat la aproximativ 6 milioane de euro. Proiectul legislativ a fost inițiat de opoziție, dar a fost susținut de toate partidelor și de Guvern. Actul normativ a fost adoptat prin vot final de către Camera Deputaților. Urmează ca legea să fie promulgată de către președintele Klaus Iohannis, pentru a intra în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. Inițiatorii spun că “în fiecare sală de clasă, în laboratoarele, cancelariile, cabinetele, bibliotecile și sălile de sport ar urma să existe coșuri de gunoi colorate pentru deșeuri de hârtie și carton, deșeuri de metal (aluminiu)/plastic și deșeuri de sticlă pentru colectarea adecvată a acestora în urma activităților desfășurate de elevi și/sau profesori”, scrie Profit.ro. În forma inițială, proiectul de lege prevedea și sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor, însă senatorii au eliminat acest articol din lege. Inițiatorii au criticat eliminarea sancțiunilor și au avertizat că lipsa acestora va încuraja neaplicarea legii de autoritățile locale. Agenția de presă citată amintește că Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a condamnat, anul trecut, România pentru neîndeplinirea Directivei 1999/31/CE privind depozitele de deșeuri, deoarece 68 de gropi de gunoi neconforme erau încă deschise, deși România avea obligația de a le închide și a le reabilita până la 16 iulie 2009. Dacă România nu remediază aceste probleme, România riscă să plătească penalități în valoare de 300.000 euro pe zi, susțin inițiatorii. (sursa: www.edupedu.ro)