Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că nu poate să spună sigur cine va face parte din viitorul guvern, dacă va trece moţiunea de cenzură, dar că va propune liberali valoroşi. „Obiectivul nostru este de a reuni toate forţele din Parlamentul României care au cât de cât o urmă de luciditate şi de răspundere faţă de ţară şi de a-i coaliza pentru a reuşi să dăm jos acest guvern. Ce se va întâmpla după va fi rezultatul unor negocieri care se vor desfăşura în conformitate cu Constituţia, la Palatul Cotroceni, consultări care vor fi declanşate de preşedintele României. Nu vreau să anticipez rezultatele. Sigur că preşedintele României, în urma acestor consultări, va propune soluţia pentru România, iar această soluţie, cu siguranţă noi o vom susţine. În ceea ce priveşte formarea guvernului, (…) PNL a anunţat că ne asumăm răspunderea guvernării”, a spus Orban, într-o conferinţă de presă. Liderul PNL a arătat că nu poate să spună exact care liberali vor face parte din viitorul executiv. „Dacă vom fi chemaţi să formăm guvernul, cu siguranţă vom apela la cei mai valoroşi membri ai PNL, iar printre cei mai valoroşi membri ai PNL se găseşte şi doamna prim-vicepreşedinte Raluca Turcan. (…) În ceea ce priveşte componenţa viitorului guvern, nu pot să avansez în momentul de faţă nume, (…) va fi rodul unei analize extrem de exigente. (…) În momentul în care vom fi chemaţi la guvernare, vom avea capacitatea de a prezenta un guvern cu oameni competenţi, oameni integri, oameni cinstiţi”, a subliniat Orban. (sursa: AGERPRES)