Primăria va achiziţiona prin licitaţie publică o sută de copertine destinate staţiilor de transport public. Valoarea maximă a contractului este de 1.720.000 lei, fără TVA, ofertele urmând a fi depuse până pe 16 octombrie, informează Biroul de presă al municipalităţii. Copertinele vor fi amplasate în 80 de staţii de autobuz, alte 20 de bucăţi urmând a fi montate în staţiile de tramvai. Conform caietului de sarcini, acoperişul şi pereţii copertinelor vor fi din policarbonat compact cu o grosime de minim 8 milimetri, fixați pe structura metalică cu cleme speciale. Structura metalică va fi realizată prin sudură din ţevi pătrate, rectangulare din oţel, iar peretele din spate va fi format din trei panouri publicitare. Înălţimea copertinelor va fi de 2,9 metri, lăţimea de 1,45 metri, iar lungimea acestora de 6 metri. “Ofertantul va asigura pe cheltuiala sa transportul produselor în municipiul Iaşi. Produsele vor fi însoţite de certificatul de calitate, certificat de garanţie şi declaraţia de conformitate prin care furnizorul garantează că produsele respectă cerinţele de calitate prevăzute în caietul de sarcini şi însuşite în oferta tehnică. De asemenea, garanţia copertinelor va fi asigurată pentru o o perioadă de 24 de luni, iar durata contractului va fi de 12 luni, acesta fiind atribuit pe criteriul cel mai bun raport între calitate şi preţ”, se arată în document. (E.M.)