Lista finală cu medicamentele pentru care se suspendă exportul paralel va fi anunţată pe 24 octombrie

Lista finală cu medicamentele pentru care urmează să se suspende exportul paralel va fi anunțată la finalul perioadei de afișare în transparență decizională, în 24 octombrie, potrivit ministrului Sănătății, Sorina Pintea. Ministrul a afirmat luni, într-o dezbatere publică organizată pe tema proiectului de ordin privind suspendarea exportului paralel, că lista anunțată în 13 septemebrie nu este definitivă, iar în urma analizelor va fi luată o decizie finală. Ministrul a afirmat luni, într-o dezbatere publică organizată pe tema proiectului de ordin privind suspendarea exportului paralel, că lista anunțată în 13 septemebrie nu este definitivă, iar în urma analizelor va fi luată o decizie finală. “Pe perioada cât acest ordin a stat în transparență, noi am continuat analiza pe care am început-o încă din vară și vom stabili câte din acele 170 de DCI-uri vor rămâne pe această listă, un lucru pe care l-am precizat de la bun început”, a spus Sorina Pintea. “La expirarea perioadei de transparență să avem foarte clar câte vor rămâne restricționate la export și ce măsuri trebuie să luăm pentru celelalte discontinuități”, a compeltat ministrul. Sorina Pintea a adus unele argumente în favoarea măsurii anunțate. “În momentul în care eu văd o situație în care o firmă are de distribuit 12.500 de unități, iar 183 de unități merg în România și 12.315 la export, categoric că încep să mă gândesc”, a menționat Sorina Pintea, fără a preciza despre ce companie este vorba. “Facem în continuare analize pe fiecare DCI în parte, dar să știți că sunt situații în care exportul este cauza discontinuității, foarte clar – oncologie, hematologie”, a adăugat ministrul. Proiectul de ordin ar fi fost generat de sesiszările primite de la pacienți. “Am primit multiple sesizări oficiale și multiple sesizări neoficiale ale pacienților cu patologie oncologică și hematologică privitoare la discontinuități și evidențele noastre nu corespundeau cu ceea ce spuneau pacienții (…), lucru care ne-a îngrijorat”, a precizat Sorina Pintea. Ministrul Sănătății a admis, totuși, că discontinuitățile în aprovizionarea cu medicamente din România sunt cauzate și de alți factori, precum politica de prețuri a autorităților române. “Și politica de prețuri este o cauză pe anumite medicamente”, a spus Sorina Pintea. Ministrul a dat asigurări că măsura respectă legislația europeană în domeniu. “Restricția de export paralel va fi cu respectarea tuturor reglementărilor UE în vigoare. (…) Niciodată, nicio clipă, nu s-a pus problema să nu respectăm aceste reglementări”, a mai spus Pintea. În 13 septembrie, Ministerul Sănătății a anunțat un proiect care prevede suspendarea exporturilor paralele pentru o perioadă de șase luni, până în 31 martie 2020, a unui număr de 172 de medicamente – 125 de citostatice și 47 de imunosupresoare – cu un mare risc de discontinuitate în aprovizionare (sursa: www.360medical.ro)