24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
În timp ce la noi, în România, continuă joaca de-a șoarecele și pisica, pe mapamond problemele sunt din ce în ce mai serioase, mai grave, mai pline de nori negri amenințători. Donald Trump nu se linişteşte, nu pentru că nu ar avea și o altfel de stare decât aceasta a neliniștirii, cât mi ales pentru că domnia sa simte sub tălpi trepidațiile iminentei campanii electorale, pentru un al doilea mandat prezidențial. Faptul că democrații sunt mai neinspirați ca niciodată, faptul că în vitrina lui Rama nu mai există exponate care să poată fi considerate cu șanse mari la câștig, după eșecul lui Hillary Clinton, induce în mare Americă o stare de haos răzbunător. Alesul la prezidențialele de anul viitor, cu care democrații doresc să revină la Casa Albă, fostul vicepreședinte al SUA din timpul mandatului lui Barak Rama, Joe Baden, începe să-și reliefeze bubele din cap cu implicații penale ale familiei sale.
Într-un mediu în care lupta împotriva corupției a fost considerată principalul efort al democrației acestui început de mileniu III, se constată din ce în ce mai pregnant că de fapt luptătorii pentru adevăr și dreptate sunt de fapt cei mai mari corupători. Nu mai vorbim despre plevușcă, despre biletul la tren, transformat în ciubucul nașului. Suntem din ce în ce mai des prinși cu ușa principală, în momentul în care încercăm să privim în sediile Puterii, în speranța că vom afla și noi, pălmașii, cine pe cine fură, cine pe cine ucide, cine pe cine scoate din joc în numele luptei dusă împotriva corupției.
Devenim între timp un popor jecmănit ziua în amiaza mare tocmai de cei care au venit la noi să pună umărul, să ne ridice din groapă, din noroi, din miezul minereului aurifer, noroi în care am căzut, neștiind să pășim pe noul drum al capitalismului. Acesta ne-a fost înfățișat sub forma grădinii Edenului, a Raiului căruia i-am cunoscut doar gura, din debutul baladei Miorița: ”Pe un picior de plai / pe o gură de rai”. O adevărată gură a lumii, slobodă, în care am intrat fără prea multă greutate și din care, iată, de 30 de ani tot încercăm să ieșim, dar nu mai ținem minte unde este ușa. Astfel, de atâta amar de vreme, tot nimerim fie fereastra, fie gaura cheii, dar niciodată nu reușim să deschidem larg ușa, pe care să ieșim alături de visele noastre, cu aripile larg desfăcute, lăsate să-și cucerească spațiul în cel mai seducător zbor planat.
În timp ce noi am fost nevoiți să simțim tăişul cuțitului pe aorta care ne leagă de viață, americanii și celelalte popoare cu o democrație de ”viță veche”, își fac de cap după cum reușim să privim și să constatăm că egalitatea este adevărată, dar nu ne privește pe noi. Noi suntem condamnați încă să avem genunchii îndoiți, șira spinării încovoiată, astfel încât orizontul să ne fie doar umbra pragului de la ușă, doar atunci când de cealaltă parte este aprinsă lumina. În rest, totul este cotropit de întuneric, totul este tăcere, fără nici o speranță că avem și noi un orizont în stare să țină cont și de noi.
În timp ce americanii vor cu tot dinadinsul să aibă un ultim cuvânt de spus, chiar dacă Donald Trump a câștigat un prim mandat la Casa Albă susținând că este timpul ca Americii să i se dea americanii născuți și crescuți acasă.
O astfel de ”pretenție” a inflamat la maxim scena politică americană, dar și internaţională, astfel încât Donald Trump a ajuns să fie cel mai contestat președinte, încă din debutul mandatului său, încercându-se toate formulele de suspendare și de demitere, cu implicații majore ale apropiaților săi, trădători sau chiar membri ai familiei puși în situația unor dezertări spectaculoase. De fiecare dată președintele nu a dat nici un pas înapoi, simțind parcă slăbiciunile celor care nu au ce să-i facă, în afară de a-l scuipe în obraz sau să-i întoarcă spatele.
Donald Trump nu a ezitat să construiască un nou timp de atitudine, să dărâme prejudecăți
Seculare în politică externă a Americii, intrând în casa nordcoreenilor și a iranienilor cu aceeași nonșalanță cu care a reușit să-i aducă la aceeași masă pe nord și pe sud coreeni, cum de altfel încearcă să detensioneze relațiile cu arabii dar și cu Iranul, fără a face vizibilă o anume slăbiciune dictată de u anumit interes.
Aducerea acasă a armatei SUA urmează cursul promis, astfel încât s-a ajuns la retragerea forțelor militare din Turcia, oferind sirienilor o înlesnire a respirației, vulnerând populația kurdă care trăiește în nordul Siriei. Această retragere a fost gândită cu plasarea la locul faptei a unor serioase amenințări adresate Turciei, care spun sursele ar fi pregătit deja măcelul populației kurde. Donald Trump nu a ezitat să ameninţe, în stilul său personal: ”Aşa cum am mai afirmat anterior cu tărie, acum doar reiterez, dacă Turcia va face ceva care eu, în înţelepciunea mea de neegalat, voi considera că depăşeşte limita, voi distruge şi voi nimici în totalitate economia Turciei (am mai făcut-o)”, a scris Trump pe Twitter.
ADI CRISTI
