Ministerul Apelor şi Pădurilor, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, lansează Concursul național de desen „Supereroii lui Picurici”. Competiția este deschisă tuturor elevilor din învățământul primar și gimnazial. Vor fi premiate cele mai bune 10 desene realizate de copii, pe temele propuse de organizatori, cât și cele mai active 10 școli gimnaziale în efortul de educare a celor mici în direcţia protejării apelor.
Concursul național de desen se derulează în intervalul 7 octombrie 2019 – 31 mai 2020 și include etape succesive de selecție a participanților, pe două categorii de vârstă:
- 6-9 ani: elevii claselor pregătitoare și ai claselor I-III
- 10-13 ani: elevii claselor IV-VI.
Prima etapă se adresează școlilor gimnaziale, înscrierea acestora fiind deschisă în intervalul 7 octombrie – 8 noiembrie 2019, în limita a maximum 200 de școli, după principiul primului înscris.
Derularea concursului include mai multe faze de selecție a celor mai talentați copii, publicul fiind invitat de fiecare dată să voteze lucrările preferate, afișate în Galeria disponibilă pe apanoastra.ro/concurs-Supereroii-lui-Picurici.
Fiecare din școlile înscrise în concurs va desemna câte trei participanți pentru fiecare categorie de concurs. Faza locală va reuni 1.200 de lucrări realizate de tot atâția elevi selecționați de profesorii coordonatori. Dintre aceștia, pentru participarea în faza finală, vor fi aleși 40 de copii la nivel național, câte 20 pentru fiecare categorie de vârstă. Aceștia se vor întrece în creativitate, dar și claritate în exprimarea artistică a unei teme relevante pentru protecția apelor, în cadrul probei finale a concursului programată pentru 30 mai 2020, la București.
Cei 10 elevi câștigători (câte cinci pentru fiecare categorie), cât și cele 10 cele mai active școli, vor fi premiate în cadrul festivității programate în data de 31 mai 2020. Premiile acordate elevilor constau în laptopuri, tablete, biciclete, participarea în tabere de vară din România, materiale pentru camping. Fiecare din cele 10 cele mai active școli va fi premiată cu un set de echipamente educative IT, constând în laptop, imprimantă, videoproiector și ecran de proiecție.
Detalii privind derularea competiției și regulamentul concursului sunt disponibile aici.
Inițiativa face parte din campania națională de conștientizare „APA NOASTRĂ”, lansată la începutul anului 2019 de Ministerul Apelor și Pădurilor, în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți/CIPN”. Componenta educațională reprezintă o preocupare importantă a campaniei, aceasta incluzând diverse activități atractive dedicate copiilor, care se vor derula până la finalul anului 2021.
***
Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care se urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole. Managementul gunoiului de grajd la nivel de comună este o preocupare principală a Proiectului, având în vedere că, la ora actuală, în România sunt peste 3 milioane de ferme mici, de subzistență, care nu au capacitatea de a implementa individual măsurile necesare prevenirii poluării solului și a apei freatice. Proiectul CIPN este în a doua fază, cea de finanțare adițională. Proiectul inițial a demarat în 2008 și s-a încheiat în 2017 și a finanțat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd. Finanțarea adițională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanțate peste 90 de comunități locale.
Persoană de contact: Ion Mețiu, Coordonator instituțional UMP CIPN, e-mail ion.metiu@map.gov.ro