Lista premiilor decernate în cadrul “Serii Valorilor” 2019

Luni, 14 octombrie, de la ora 17.00, Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași găzduiește o nouă ediție a Serii Valorilor, moment tradițional al Sărbătorilor Iașului dedicat omagierii personalităților locale și naționale. Ca și în anii trecuți, în cadrul Serii Valorilor primarul Mihai Chirica le înmânează acestora mai multe categorii de premii.  „Devenită deja o frumoasă tradiție, Seara Valorilor are rolul de a-i celebra pe ieșenii, dar nu numai, care s-au remarcat grație unor realizări deosebite în domeniile spiritualității, educației, culturii, artei, economiei sau implicării civice. Pentru mine, ca primar al Iașului, este o mare bucurie, dar și o datorie de onoare să aduc, în numele comunității, un omagiu acelor personalități care fac cinste Iașului și țării noastre”, a declarat  primarul Mihai Chirica.

Lista premiilor oferite în cadrul Serii Valorilor:

I. Premiul „Magister”

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

II. Premiul „Emeritus”

PS Gherghel, Episcop emerit al Episcopiei Romano – Catolice de Iași

III. Medalia Centenar

PS Iosif Păuleț, Episcop al Episcopiei Romano – Catolice de Iași

IV. Premiul „Academica”

Acad. Viorel Barbu, președintele Academiei Române – Filiala Iași

Prof. univ. dr. Atena Simionescu, rectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu”

Conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza”

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”

Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”

Prof. univ. dr. Vasile Vîntu, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”

V. Premiul Pogor

(desemnat de Academia Română – Filiala Iași)

Prof. univ. dr. Eugen Munteanu

VI. Premiul „Prietenii Comunității – Pro Amicitia, Pro Fidelitate”

Iulian Dascălu, președintele companiei Iulius Group

Bogdan Pițigoi, președintele Tester Grup

Compania Fiald Imobiliare SRL Bacău

VII. Premiul pentru Societatea Civilă

Mircea Meriacri, președintele Federației Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași (FONTIS), coordonator al programului Capitala Tineretului din România

Fundația Comunitară Iași (Ciprian – Mihai Păiuș)

VIII. Premiul „Vanda Condurache”

(desemnat de prof. univ. dr. Daniel Condurache)

Cristina Hermeziu

IX. Cetățeni de Onoare

Prof. univ. dr. Marin Burlea (post mortem)

Eric Lennart Eriksson, preşedintele Fundaţiei Star of Hope International

Bogdan Bârleanu