RISCUL DE ARTRITĂ ASOCIAT CU OBEZITATEA, TRANSMIS DIN GENERAȚIE ÎN GENERAȚIE

Obezitatea poate creşte riscul de artrită nu doar în cazul persoanelor cu greutate corporală peste valorile normale ci şi al copiilor şi nepoţilor acestora, conform unui studiu recent, efectuat la Facultatea de Medicină a Universităţii Washington din St. Louis, Statele Unite.

Cercetătorii au analizat peste 120 de şoareci ai căror părinţi au urmat o dietă bogată în grăsimi şi au descoperit că descendenţii lor, deşi consumaseră o hrană săracă în grăsimi, aveau o greutate semnificativ mai mare şi un procent ridicat de grăsime corporală în comparaţie cu urmaşii rozătoarelor care nu au urmat o dietă bogată în grăsimi.

Când aceşti şoareci aveau pui – a treia generaţie reprezentată de nepoţi ai şoarecilor studiaţi iniţial – aceştia manifestau tendinţa de a lua în greutate cu aproape 20% mai mult în comparaţie cu puii rozătoarelor care nu fuseseră niciodată supraponderale. În plus, prezentau un risc mai mare de a dezvolta artrită. Tendinţa s-a menţinut şi la generaţia următoare de şoareci, care a luat în greutate cu până la 10%.

De asemenea, puii din generaţia a doua şi a treia, urmaşi ai şoarecilor obezi, au prezentat un risc ridicat de apariţie a unor modificări la nivelul oaselor şi cartilajelor, ceea ce reprezintă o posibilitate mai mare de a dezvolta osteoartrită, se arată în studiul publicat online în jurnalul ştiinţific Arthritis & Reumatology și preluat de Agerpres. 

Alimentația părinților afectează sănătatea urmașilor

„Nu putem presupune că tot ce am identificat la aceşti şoareci se va dovedi adevărat în cazul oamenilor”, a declarat autoarea principală a studiului, Natalia S. Harasymowicz din cadrul universităţii Washington din St. Louis. „Însă, există din ce în ce mai multe dovezi potrivit cărora atunci când părinţii au o alimentaţie deficitară, fumează sau abuzează de alcool, următoarea generaţie are un risc mai mare de a moşteni o predispoziţie pentru diabet, cancer sau alte boli”, a adăugat cercetătoarea.

Harasymowicz a subliniat că din cercetare reiese faptul că „dieta deficitară şi obiceiurile nocive nu afectează doar persoana care le practică, ci şi generaţiile viitoare”.

„Recunoaşterea acestui factor potenţial de risc îi poate convinge pe oameni să ia măsuri pentru a fi mai sănătoşi şi pentru a-şi reduce greutatea corporală, putând să scadă astfel riscurile şi pentru copiii şi nepoţii lor”, a adăugat Harasymowicz.

În Statele Unite, artrita afectează una din cinci persoane. Dar, conform Centrului american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, impactul creşte în rândul celor care suferă de obezitate ajungând la una din trei persoane.