Noul ministru al Internelor, Marcel Vela, a declarat, marţi, că va semna imediat documentele privind sancţionarea poliţiştilor vinovaţi în desfăşurarea acţiunii de la Caracal.
„Voi semna imediat documentele cu privire la aceşti poliţişti (cei 15 ofiţeri cercetaţi în cazul Caracal – n.r.). Este firesc să semnez, să nu vă gândiţi cumva că n-aş semna sancţiunile celor vinovaţi de la Caracal”, a spus Vela, după ceremonia de învestire de la sediul MAI.
El a precizat că, în legătură cu cazul Caracal, toate deciziile vor fi luate în baza unei analize făcute cu celeritate şi cu competenţă, împreună cu profesioniştii din minister.
„Legat de tot ceea ce aţi spus dumneavoastră, cu concedii medicale şi cu tertipuri, ca să vă citez, evident că nu sunt de acord cu ele şi toate posibilele tertipuri vor fi verificate şi măsurile vor fi aşa cum propun comisiile de disciplină, astfel încât să aveţi cunoştinţă că fiecare poliţist vinovat a primit pedeapsa cuvenită”, a spus ministrul Afacerilor Interne.
El a adăugat că, printre principalele obiective ale mandatului său se numără siguranţa cetăţeanului, profesionalizarea tuturor cadrelor în relaţia cu cetăţeanul, „războiul total” împotriva infractorilor şi o maximă eficientizare la intervenţiile în situaţiile de urgenţă.
Vela a afirmat, totodată, că alegerile prezidenţiale trebuie să se desfăşoare în condiţii de legalitate, de maximă transparenţă şi democraţie. AGERPRES