Schimbări majore în legislaţia fiscală: TVA ar putea fi plătită statului de către cumpărător

Din anul 2020, în Republica Moldova ar putea fi introdus principiul taxării inverse la plata Taxei pe Valoare Adăugată (TVA). Se prevede că TVA achitată pentru proprietatea gajată, ipotecată, sechestrată, sau pentru bunurile întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate, va fi transferată în mod prioritar bugetului. Ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, susţine că prin introducerea principiului taxării inverse se va evita prejudicierea bugetului de stat, relatează mold-street.com. Un mecanism pentru a combate evaziunea „Este o practică internațională. Noi propunem introducerea principiului de taxare inversă pentru companiile care se află în insolvabilitate, sau în contextul comercializării gajului. Având în vedere incapacitatea de plată a vânzătorului, de multe ori suma TVA aferentă bunului vândut nu se achită la buget și în acest sens are loc deducerea sumei TVA care în realitate nu ajunge la buget”, a declarat în cadrul unei şedinţe ministrul Finanțelor. Potrivit principiului taxării inverse, în cazul vânzării bunului de către agentul economic insolvabil (vânzător) unui alt agent economic (cumpărător), acesta din urmă calculează și achită suma TVA la buget, având ulterior dreptul la deducere. Ministerul nu a oferit date privind valoarea prejudiciilor cauzate bugetului de la schemele cu deducerea TVA, dar faptul că se caută ac de cojoc pentru ele denotă că e o problemă majoră, iar măsurile convenționale nu sunt suficiente pentru combaterea fraudei de tip carusel folosite în cazul neplăţii TVA. Or TVA este principala sursă de venit a bugetului de stat, el asigurând circa o treime din toate încasările, notează mold-street.com. Potrivit Cadrului Bugetar pe Termen Mediu 2019-2021, în 2018 veniturile din TVA reprezintă aproximativ 33,2% din totalul impozitelor și taxelor. Pentru perioada 2019-2021, acest indicator a fost estimat la 32-33% reieșind din menținerea cotei standard a TVA în mărime de 20% și cotei reduse de 8%. Din schemele de evaziune cu TVA, bugetul pierde între 6 şi 8 miliarde lei Un studiu mai vechi al Centrului Expert-Grup relevă că în 2010, cota evaziunii fiscale pe această taxă ajungea la 4,18% din PIB, sau 26,67% din colectările potențiale de TVA, cu o ușoară redresare în anii 2012-2013. „Din punct de vedere cantitativ al evaziunii pe TVA, Republica Moldova se află la un nivel cu Republica Slovacă și Serbia, unde discrepanța pe TVA se estima în ultimii ani în jurul de 3-4% din PIB”, se arată în studiul Expert-Grup. E puţin probabil ca în ultimii ani în Republica Moldova să se fi atestat o îmbunătăţire radicală la acest capitol. O cotă de 3-4% din PIB reprezintă la nivelul anului 2019 între 6,2 şi 8,3 miliarde de lei, ceea ce e o cifră enormă, fiind mai mare decât veniturile anuale acumulate la buget din accizele percepute de la mărfuri. Aceşti bani dacă ar ajunge în bugetul de stat ar putea permite majorarea mai semnificativă a pensiilor şi salariilor, dar şi implementarea mai multor programe sociale şi economice. Totodată ar depăşi volumul asistenţei financiare externe primit anual de către ţara noastră. Pentru comparaţie în 2019, Guvernul Filip a planificat contractarea a 6,44 miliarde lei, sub formă de împrumuturi externe pentru programe bugetare. Taxarea inversă în UE, afectate de schemele de tip „carusel” Acest principiu este aplicat şi în unele state din UE, doar că încă nu este unul generalizat, pentru că evaziunea fiscală cu TVA diferă de la ţară la ţară. De exemplu ultimul studiu VAT Gap al Uniunii Europene arată că în 2017 deficitul de încasare a TVA reprezintă 11,2% din totalul veniturilor din TVA în UE, sau circa 137,5 de miliarde de euro. (sursa: www.agora.md)