Procurorul-şef interimar al DNA, Călin Nistor, a declarat miercuri că preşedintele USR, Dan Barna, nu are calitatea de suspect sau inculpat în vreun dosar instrumentat de procurorii anticorupţie. Prezent miercuri la o dezbatere cu privire la investigarea fraudelor cu fonduri europene, Călin Nistor a fost întrebat de jurnalişti dacă Dan Barna are vreo calitate într-un dosar al DNA şi dacă dosarul care îl vizează pe liderul USR a fost mutat la DNA Alba Iulia. „Ca să discutăm despre un dosar care poartă numele unei persoane trebuie ca acea persoană să dobândească calitatea de suspect sau inculpat. La acest moment, vă pot spune că persoana respectivă nu are calitatea de suspect sau inculpat în vreun dosar al DNA (…) Nu am mutat niciun dosar la serviciul teritorial Alba”, a răspuns Nistor. Presa a relatat că DNA ar fi deschis un dosar penal in rem în urma investigaţiilor publicate de Rise Project privind proiecte derulate cu fonduri europene în care a fost implicată o firmă a lui Dan Barna. Recent, Barna a solicitat Departamentului pentru Lupta Antifraudă (DLAF) să transmită la DNA toate documentele care îl vizează, acuzând folosirea informaţiilor din ancheta jurnalistică în scop politic.
DLAF a informat, ulterior, că acţiunea de control referitoare la proiectul „Punţi comunitare”, al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Alba, a fost declanşată anterior publicării informaţiilor de către Rise Project şi fără legătură cu demersurile jurnalistice. (sursa: AGERPRES)