Copreședintele PNL Vasile Blaga consideră că Justiția își face datoria, solicitat să comenteze audierea la DNA a Elenei Udrea, și subliniază că, în calitate de membru de partid, „oricine poate să greșească, dar partidul nu”.
„Nu doresc să comentez nici acest caz, cum nu am comentat niciodată oamenii aflați în astfel de situații. Justiția își face datoria. Nu ai ce să comentezi aici”, a afirmat joi Blaga, după ședința de pregătire a Consiliul Național al PNL, care se va desfășura sâmbătă la Palatul Parlamentului.
Amintindu-i-se că Udrea a fost membru PDL, Blaga a afirmat că un membru al partidului poate greși, dar nu partidul.
„Nu partidul greșește, un om poate să greșească, partidul nu greșește”, a precizat Blaga.
Întrebat despre o eventuală implicare a sa în dosarul Microsoft, invocată de fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu, cercetat penal în același dosar, Blaga a spus: „Am fost extrem de clar, și nu o dată, și am spus că PDL nu a fost implicat în scandalul acesta. Nici eu, niciodată nu am primit niciodată niciun ban de la domnul Sandu”.
El a precizat că „niciodată în istoria PD și pe urmă a PDL nu au fost condiționate numirile în funcții de plăți către partid în vreun fel sau altul”.
„Mai mult, orice om, dacă a avut un aport la campania electorală, foarte simplu se poate verifica în Monitorul Oficial, în contabilitatea partidului dacă a făcut-o legal. Fiecare răspunde cu libertatea lui, pe pielea lui, dacă cumva a făcut sponsorizări ilegale”, a adăugat Blaga.