Vaticanul i-a convocat pe giganţii internetului, precum Facebook, Google sau Amazon, să participe la un forum pentru a dezbate, de joi 14 noiembrie, iniţiative eficiente pentru protecţia minorilor în actuala lume digitală, relatează marţi EFE.
Conferinţa de două zile anunţată de Sfântul Scaun şi organizată de Academia Pontificală de Ştiinţe Sociale va începe joi cu o audienţă în faţa papei Francisc în Sala Clementina a Palatului Apostolic.
Sub titlul ‘From concept to action’ întâlnirea doreşte să analizeze nu doar riscurile la care sunt expuşi minorii pe internet, ci şi „să propună şi să sprijine iniţiative şi măsuri concrete” care vor fi expuse într-o declaraţie finală.
Vor fi astfel convocaţi în clădirea Casina Pio IV, din Grădinile Vaticanului, 80 de reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, ONG-uri, companii de tehnologie, economişti, politicieni, experţi în drept şi lideri religioşi ai creştinismului, iudaismului şi islamului.
Printre ei se vor afla vicepremierul Emiratelor Arabe Unite, şeicul Saif Bin Zayed al Nahyan sau regina Silvia a Suediei.
Din partea lumii digitale vor participa, printre alţii, responsabila pentru securitatea globală a Microsoft, Jacqueline Beauchere; directoarea pentru prezervarea intimităţii a Global Apple, Jane Horvath, şi directorul media al Amazon, Giorgio Busnelli.AGERPRES