Primarul Mihai Chirica și directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord – Est (ADRNE), Vasile Asandei, au semnat joi, 14 noiembrie, la Iaşi, contractul de finanțare europeană pentru proiectul „Reabilitare şi modernizare zona de agrement C. A. Rosetti”. Valoarea totală a proiectului este de 13.928.129,86 lei, cu TVA (circa 2,92 milioane de euro), din care contribuţia proprie a Municipiului Iaşi este de 569.884,06 lei. Finanțarea este asigurată prin intermediul Programului Operaţional Regional (POR) – Axa 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Obiectivul specific 4.2: „Reconversia şi refuncţionalizarea terenurilor şi suprafeţelor degradate, vacante sau neutilizate din muncipiile reşedinţă de judeţ”. Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni şi presupune înfrumuseţarea zonei de agrement C. A. Rosetti, incluzând reconversia şi refuncţionalizarea a 17.912 metri pătraţi de teren neutilizat. „Este un proiect de reabilitare de spații verzi, într-o zonă în care au fost și construcții. Cu această ocazie vom demola clădirile aflate într-o stare avansată de degradare existente pe terenul respectiv şi care nu aparţin patrimoniului cultural naţional, vor fi amenajate străzile adiacente, aleile pietonale și spaţiile verzi. Mai exact, se va defrișa vegetația existență, se va modela terenul, după care se vor planta plante perene, arbori și arbuști și se vor gazona suprafețele rămase libere. De asemenea, vor fi create facilităţi pentru recreere pe terenurile amenajate, adică zone speciale pentru practicarea sportului și locuri de joacă pentru copii, va fi funcţională o reţea de Wi – Fi cu acces public, vor fi instalate sisteme de supraveghere video, vor fi montate elemente de mobiler urban, vor fi făcute racordări la reţelele de utilitate publică şi sisteme de irigaţii şi iluminat. Nu vom insista pe amenajarea locurilor de parcare, pentru că vrem să descurajăm utilizarea autovehiculelor personale pentru a ajunge până acolo. De aceea am inițiat demararea unui traseu public de călători, care va funcționa inelar pe traseul C. A. Rosetti – Cârlig – Sărărie, și vom amenaja parcări pentru biciclete”, a declarat primarul Mihai Chirica în cadrul conferinței de presă premergătoare semnării contractului de finanțare. La rândul său, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord – Est (ADRNE), Vasile Asandei, a subliniat că municipalitatea ieșeană este cea mai activă din regiune în ceea ce privește proiectele declarate câştigătoare în cadrul Axei IV a Programului Operațional Regional (POR) al uniunii Europene. „Semnăm astăzi un nou contract de finanțare pe Axa 4, o axă foarte dorită de municipiile reședință de județ. Municipiul Iași este cel mai important beneficiar al acestei axe, mai ales că ere și cea mai mare sumă alocată. Avem semnate mai multe contracte, acum începem și implementarea lor. Primăria Municipiului Iași deja se pregătește să vină cu cereri importante de rambursare încă din acest an, pentru a ne face ținta de absorbție și să evităm dezangajarea fondurilor europene. Sper să țină ritmul și să ne pregătim cu și mai mare atenție pentru viitor. Anul 2020 va fi și el foarte greu pentru că va trebuie să implementăm toate proiectele ale căror contracte de finanțare le-am semnat și, totodată, va trebui să ne pregătim pentru următorul exercițiu financiar, care va începe peste un an”, a afirmat Vasile Asandei. (E.M.)