Vineri, 6 decembrie, la ora 10.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași vor avea loc două prelegeri inaugurale cu ocazia aniversării a 30 de ani de la căderea comunismului, susținute de Excelenţa Sa Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, – „Noi suntem poporul! Ce Europă dorim astăzi pentru copiii noștri? 30 de ani de la căderea zidului Berlinului!“, și dr. Anneli Ute Gabanyi, reputat istoric și politolog, care va vorbi despre „Revoluția română în context geopolitic”. Prelegerile vor avea loc în cadrul conferinței internaționale de științe politice „Dezvoltare Internațională și Democratizare”, ediția a VII-a, care se desfășoară la Iași, în data de 6 decembrie 2019, proiect organizat de Departamentul de Cercetare & Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În acest an, cea de-a VII-a ediție a conferinței internaționale de științe politice „Dezvoltare internațională și democratizare” va fi una aniversară, marcând 30 de ani de la căderea zidului Berlinului și a regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Sud-Est, evenimente care au condus la instaurarea democrațiilor și la reîntregirea continentului. „Cea de-a VII-a ediție a acestui eveniment academic este una aniversară, marcând 30 de ani de la căderea comunismului. Toate marile universități din Europa Centrală și de Est fac acest bilanț prin evenimente prestigioase. Am ținut ca tradiționala noastră conferință internațională de științe politice să se înscrie în acest trend, iar invitarea reprezentantului diplomatic cel mai înalt al Guvernului Federal al Germaniei în România, alături de un istoric de renume internațional aduc Universitatea noastră în mijlocul acestei aniversări. Este și un apel la memorie, mai ales că Iașul a fost acum 30 de ani primul oraș și centru universitar care a dat semnalul revoltei. Reafirm că această conferință internațională este un produs academic de excepție prin dimensiunea sa și importanța temelor puse în discuție. Conferința a devenit în timp un reper regional între evenimentele academice din domeniul științelor politice. Prezența invitaților din deschidere și numeroșii participanți înscriși cu lucrări vin să confirme valoarea academică a conferinței noastre internaționale” a declarat Alexandru Muraru, președintele Comitetului Științific și coordonatorul de proiect al conferinței. Manifestarea va reuni peste 50 de cadre didactice universitare, specialiști în diverse domenii, doctoranzi, masteranzi și studenți. La eveniment vor participa membri ai comunității academice din Ucraina, Republica Moldova, România, reprezentând instituții de prestigiu. Evenimentul va cuprinde 10 paneluri tematice și se va desfășura la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași pe parcursul întregii zile de vineri, 6 decembrie 2019. Cele zece paneluri vor problematiza situații de larg interes din România, Republica Moldova, Ucraina, Federația Rusă, Uniunea Europeană, Orientul Mijlociu, SUA etc. De asemenea, temele și lucrările din cadrul conferinței pun în discuție evoluțiile din ultimii 30 de ani, rolul UE în raport cu alte organizații internaționale, parteneriatul estic, probleme de mediu, minorități, migrație, administrație publică, reforma sistemului jurdicar, globalizare, terorism, elite politice, societate civilă, probleme legate de tineret ș.a. Scopul manifestării este acela de a susține și încuraja dezbaterea academică, precum și de a crea rețele de cercetare la nivel național între studenții, doctoranzii sau specialiștii interesați de subiectele conferinței. Tema conferinței se circumscrie unei arii de preocupări actuale din științele politice, într-un context internațional și regional supus unor provocări majore. Privite global, studiile de dezvoltare internațională analizează transformările sociale, politice și economice implicate în dezvoltare şi probleme cheie precum globalizarea, inegalitatea, sărăcia, relațiile de gen sau degradarea mediului. Privită la nivel regional, dezvoltarea internațională a revenit pe agenda internațională datorită unor noi zone de conflict care au destabilizat areale largi din Europa, Africa de Nord sau Orientul Mijlociu. De asemenea, procesele de democratizare au început să fie o preocupare constantă pentru domeniul științelor politice odată cu evoluția decolonizării și, mai ales, cu descentralizarea puterii centrale în multe state din Asia, Africa sau America de Sud, acolo unde modernitatea și consecințele ei deveneau o realitate cotidiană. Din punct de vedere istoric, studiile referitoare la tranziția democratică nu au privit democrația ca pe un întreg coerent și singular, ci mai degrabă ca un set de instrumente necesar pentru a observa diferite instituții cheie, ceea ce a dus la clivaje sociale și politice care au creat crize politice și instituționale în momente diferite ale perioadei postcomuniste. Anii 90, cu provocările lor instituționale, civile și internaționale, au adus acest subdomeniu într-o nouă paradigmă, plasându-l în zona studiilor latente, cu unele excepții geografice. În ultimii ani, însă, pe fondul unor schimbări de regim violente sau pașnice din diferite regiuni ale globului, studiile privind democratizarea traversează o nouă abordare. (E.M.)