Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS) vor organiza miercuri dimineaţa un protest în faţa Curţii Constituţionale, nemulţumiţi că CCR nu a luat deocamdată în discuţie sesizările prin care se invocă excepţia de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte OUG 79/2017, care vizează transferul de taxe de la angajator la angajat.
Anunţul a fost făcut de către preşedintele BNS, Dumitru Costin, în cadrul reuniunii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, pe tema salariului minim, întâlnire la care au fost prezenţi prim-ministrul Ludovic Orban şi ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
„Ţin să vă informez că de mâine dimineaţă Blocul Naţional Sindical se va afla în protest, în faţa Curţii Constituţionale a României. Reamintesc că în noiembrie 2017 Guvernul a adoptat această ordonanţă 79 care a bulversat efectiv piaţa muncii, mediul de afaceri, dar şi impactul asupra sistemului de securitate socială din România. Aşa cum spunea şi colegul meu, Bogdan Hossu, a distorsionat masiv inclusiv raportările de salarii brute pe care le facem la nivel european. De aici şi creşteri de astea spectaculoase, pe care unii comentează. Noi – patru din cinci confederaţii sindicale – la fel ca şi domniile voastre, am sesizat în noiembrie 2017 Avocatul Poporului. Avocatul Poporului de la vremea respectivă – genunchii cam moi… probabil şi presiunea politică asupra lui… – a refuzat să dea curs sesizării noastre”, a spus acesta.
El a menţionat că, în acest context, BNS a ales să deschidă procese în instanţă referitoare la cazuri concrete.
„Lucru care s-a întâmplat şi avem dosare care au fost strămutate la Curtea Constituţională din noiembrie 2018. Avem un an de zile de când Curtea Constituţională a României stă cu dosarele acolo şi nu judecă constituţionalitatea. Suplimentar, ordonanţa 79 a fost introdusă în noiembrie 2017 în Parlament, în procedură de urgenţă. Suntem în decembrie 2019. Ce procedură de urgenţă a avut Parlamentul României, că astăzi, după doi ani şi o lună, ordonanţa se află în continuare în Parlament? Este un element de instabilitate pentru orice act de guvernare serios şi responsabil”, a precizat liderul sindical.
De asemenea, Dumitru Costin a recomandat ca în perioada următoare să fie încheiat un acord tripartit Guvern – patronate – sindicate, în cadrul căruia să fie analizate inclusiv soluţii alternative de politică fiscală, care să substituie Ordonanţa 79.
„Ar fi bine să luăm în calcul să lucrăm împreună în situaţia în care Curtea Constituţională – pentru că nu are cum să amâne la nesfârşit judecarea acestor speţe de neconstituţionalitate – va veni cu o anumită hotărâre. Atunci va trebui să fim pregătiţi şi voi, ca Guvern, şi noi, ca parteneri sociali, pe nişte soluţii alternative”, a mai declarat el. AGERPRES