Iaşul se îndreaptă cu paşi mici, dar siguri, către liga a doua, după ce trupa lui Mihai Teja a bifat o singură victorie în ultimele 13 etape de campionat, în timp ce cuvântul de ordine în Copou este înfrângerea, indiferent dacă echipa evoluează pe teren propriu sau în deplasare. Sâmbătă, la Ploieşti, Poli a demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, că este departe de pretenţiile unei prim divizionare, fiind învinsă, mai clar decât o arată scorul (1-2), de una dintre codaşele clsamentului, formaţia Chindia Târgovişte, nou promovată în această vară în Liga 1. Deşi au deschis scorul, norocos, în min. 46, prin Platini, după o pasă a lui Loshaj, oaspeţii au părăsit învinşi Stadionul “Ilie Oană”, după ce elevii lui Viorel Moldovan au reuşit să întoarcă rezultatul în numai cinci minute, prin Neguţ (min. 59 – după o gafă la mijlocul terenului a lui Breeveld)) şi Cerchez (min. 64 – care a trecut ca rapidul prin gară pe lângă Frăsinescu, în careul mare). Gazdele puteau să-şi majoreze avantajul până la final, însă mai întâi Ivancic (min. 82) şi apoi Daniel Florea (min. 90) au ratat cu seninătate două ocazii rarisime de gol. În urma acestei noi înfrângeri, Iaşul se află la numai trei puncte de locul 13, direct retrogradabil. Au evoluat echipele: Chindia Târgovişte: Aioani – Martac, Benga, Leca, Dumitraşcu – Novac – Neguţ, Florea, Bic (min. 74 Raţă), Cherchez (min. 73 Ivancic) – Dumiter (min. 56 Yameogo): Poli Iaşi: Rusu – Onea (min. Cabral ’67), Frăsinescu, Breeveld, A. Radu – Passaglia (min. 77 Bălan), Loshaj – Platini, Fr. Cristea, Bîrnoi (min. 59 Popadiuc) – A. Cristea. În etapa viitoare, Poli Iaşi va evolua sâmbătă, 14 decembrie, la ora 15.00, în Copou, în compania formaţiei Gaz Metan Mediaş. (E.M.)