Breaking News

Campania „Fii și tu Moș Crăciun!” a Fundației Bethany continuă și în acest an

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany organizează, pentru al cincilea an consecutiv, campania „Fii și tu Moș Crăciun!”, care își propune să îndeplinească dorințele micuților în prag de sărbători. Peste 2.400 de copii, de grădiniță și din clasele primare, din 44 de sate din județul Iași vor primi astfel, în prag de sărbători, cadourile mult visate.  Anul acesta, angajații din 50 de companii și peste 350 de donatori din țară și din străinătate au ales să își asume rolul spiridușilor, mulți dintre aceștia fiind alături de inițiativa fundației și în edițiile trecute. Totul a început când copiii i-au trimis o scrisoare lui Moș Crăciun, mărturisindu-i ce își doresc să primească în dar. Ulterior, Fundația Bethany a mobilizat o întreagă comunitate de oameni generoși, dornică de a face bine, care a „adoptat” toate scrisorile celor mici.   Începând cu data de 9 decembrie și până în data de 22 decembrie inclusiv, Fundația Bethany pune în mișcare sania lui Moș Crăciun și pornește către cele 44 de sate, pentru a le împărți celor mici cadourile.  „An de an, ne propunem să îi încurajăm pe copiii din satele sărace să îndrăznească să viseze atunci când au în față scrisoarea către Moș Crăciun. Este al cincilea an în care reușim să aducem aproape de Fundația Bethany o întreagă comunitate care înțelege importanța acestei campanii, care alege să se implice și căreia îi suntem recunoscători. Îi invităm pe toți cei implicați să ne însoțească în satele unde ducem cadouri copiilor. Considerăm că este important să aibă parte de această experiență, atât pentru a se bucura alături de cei mici, dar și pentru a cunoaște dificultățile pe care le întâmpină acești copii și, în general, învățământul din mediul rural. Desigur, copiii au nevoie de sprijin pe tot parcursul anului, motiv pentru care lansăm tuturor celor implicați invitația de a rămâne alături de noi și în celelalte programe educaționale pe care le desfășurăm și în care investim, deoarece credem cu tărie că doar prin educație putem schimba viața acestor copii”, a declarat Georgiana Vieru, Manager Atragere de Fonduri la Fundația Serviciilor Sociale Bethany și coordonatorul campaniei.  An de an, în cadrul campaniei „Fii și tu Moș Crăciun!”, Fundația Bethany se bucură de susținerea partenerilor care acceptă provocarea de a se implica direct în această inițiativă. (E.M.)