PALAS SAU JURĂMINTELE IUBIRII

PALAS continuă să dea tonul la viitor. Nu mă alătur corului intransigent al celor care calcă în picioare un punct de vedere, altul decât cel cu care încerc să-mi susțin părerea despre un anumit proiect, fie el și decisiv imaginii și economiei Iașilor. Chiar dacă instinctual pornirea este mare și agresivă, pe fond cred că am atins deja acea înțelepciune funcțională de a avea răbdarea, dispoziția și nevoia de a-l asculta și pe cel care are o altă opinie decât a mea. Această dominată este de fapt câștigul celor două dezbateri publice, găzduite de Primăria Municipiului Iași, referitoare la dezvoltarea PALAS 2 și dezvoltarea zonei ”Sf. Andrei”. Dacă la prima dezbatere au fost oameni direct interesați de modul în care PALAS își dezvoltă prezența, în imediata lor apropiere, existând momente de conflicte directe, în care, fără nici o intenție directă, ei deveneau pagube colaterale, de această dată, la a doua dezbatere privind reconsiderarea zonei Sf. Andrei, începând de la blocul de capăt de pe cornișa Palatului Culturii și continuând cu suprafața rămasă împietrită (sau mai exact înlutită) în cultura medievală a orașului, lipsa unor contacte individuale, de genul drepturile și libertățile prof.univ.dr. Mihai Dinu Gheorghiu, de la prima confruntare, au reușit să ofere dezbaterilor sensul cooperării, armonizării și corecțiilor subliniate de un dialog pașnic, coerent, ușor de urmărit și, la urma urmei, benefic corecțiilor necesare fluidizării parcursului impus de metodologia derulării proiectului.

Suntem în zona aniversară a 30 de ani de când ne-am cucerit dreptul de a fi conștienți că libertatea ne este aliat, doar în măsura în care știm ce să facem cu ea, știm să o întrebuințăm în folosul nostru și al comunității în care trăim. A discuta despre viitorul nostru și al copiilor noștri este mai mult decât un drept, când vorbim de asumarea responsabilității de a fi conștienți că doar noi suntem în stare să facem acest lucru, noi, cei care ne simțim ieșeni, datori să ne asumăm viitorul imediat, dar mai ales cel de perspectivă al orașului. Când vorbim despre Iași sarcina devine și mai importantă, atâta timp cât istoria locurilor devine semnificativă în componenta ei de prezervare, dar și prin discursul de continuitate, de a fi la înălțimea moștenirii preluate, integrată în pașii următori care se doresc a fi reprezentativi pentru ceea ce suntem noi pregătiți să lăsăm urmașilor urmașilor noștri. Măreția faptelor înaintașilor ne obligă să nu fim mai prejos decât ceea ce au făcut ei în toate planurile, de la valorile patrimoniale la cele spirituale. Avem un areal în care mărturiile istoriei respiră veșnicie, provocându-ne la un respect decent și, în același timp, la nașterea valorilor care să ne reprezinte și pe noi, contemporanii, fără însă a le îngenunchia măreția de secole. Poate de aceea nu cred că ar trebui să mergem să construim în deșertul periferiilor, acolo unde nu am tulbura nici o creație. O astfel de alegere nu are nimic din provocările cărora ar trebui să le facem față, să le găsim soluții spectaculoase, fără a ocoli relațiile simplității. Dincolo de argumentele de târlă de genul ”nimic din ceea ce ne oferă PALAS nu este semnificativ, de ținut minte”, ”nu aduce nou și semnificativ în aprecierile celor care ne vin în Iași”, ar trebui să ținem ochii și urechile deschise și să auzim adevăratul glas al celor care redescoperă Iașul prin PALAS, această inimă decisivă a orașului.

Este absurd să nu vedem Iașul în dinamica sa de dezvoltare, cu atât mai mult cu cât zonele încă neatinse de proiectele mărețe ale curajului edililor, de a oferi orașului replicile modernității structurale sunt adevărate incursiuni în trecutul împietrit la nivelul sărăciei primitive, în care bojdeuca era măsura progresului față de bordeiele înconjurătoare. Zona ”Sf. Andrei” rezonează cu acest gen de afirmație, în care pentru o păstrare intactă a memoriei are nevoie de un clopot de sticlă protector și de nimic altceva. Nu cred că distinsul vorbitor, care nu găsea nici o valoare ansamblului de la PALAS (SIC!), își mai aduce aminte de mizeria scoasă de sub preșul din spatele Palatului Culturii. După vârstă pare a fi doar un simplu rătăcitor prin veac, vocal și plin de dorințe de a oferi audienței expertiza sa fundamentată greșit, pe informații deformate, ce pot fi bănuite de rea credință.

Eu sunt adeptul gesturilor îndrăznețe, gesturi care au caracterizat pe înaintașii noștri, cei care au reușit să învețe poporul român despre revoluții la vremea când au fost necesare. De la 1848, la Unirea de la 1859 și, mai apoi, la Revoluția română din decembrie 1989, revoluție care a început la Iași, pe 14 decembrie. După 30 de ani, istoricii au reușit să declare acest adevăr pe care noi, ieșenii, l-am știut încă din după-amiaza zilei de 14 decembrie 1989, când regimul comunist a dat primul semn de slăbiciune.

Fiind adeptul gesturilor îndrăznețe eu cred că acea construcție de la capătul străzii Anastasie Panu, o replică a turnului central al Palatului Culturii, este acolo „la ea acasă”. Ea face parte dintr-o vedere completă și complexă, oferindu-ne mult căutatul și mult așteptatul simbol al începutului celui de-al treilea mileniu, atât de mult căutat pentru a defini continuitatea măreţiei acestor locuri.

Sunt sigur că acest gen de dezbateri vor continua, că ieșenii sunt în măsură să ofere un punct de vedere pertinent, chiar dacă orașul se construieşte în general cu banii de la stat, lăsând senzaționalului să fie asumat de banii privați, singurii în măsură să ofere valoare peste timp.

PALAS rămâne un examen pe care Iașul este obligat să-l treacă, așa cum Iașul este un motiv sentimental pentru ca PALAS să-și prelungească jurămintele de iubire cu câte o astfel de spectaculoasă provocare.

ADI CRISTI