Elena Udrea a declarat, vineri, într-un interviu acordat Hotnews, că a depus la DNA un denunţ împotriva actualului director interimar al SRI Florian Coldea, pe care îl acuză că a instrumentat campania împotriva sa, în denunţ fiind amintită şi Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA.Udrea a precizat că este vorba despre un denunţ în care spune „lucruri despre dl general SRI Florian Coldea” şi în care o aminteşte şi pe Kovesi.Ea a afirmat în interviu că Sebastian Ghiță i-a spus că Florian Coldea o urăşte.”La o cafea cu dl Sebastian Ghiţă, undeva în vara trecută, vă spun şi unde: la cafeneaua Sofa de pe Barbu Văcărescu, dl Sebastian Ghiţă – un apropiat al SRI-ului şi o persoană care se vede des cu dl Florian Coldea – mi-a spus ca dl Coldea mă urăşte. Am intrebat de ce, şi mi-a spus un lucru pe care eu apoi l-am spus public – dar bineînteles nu am citat, la vremea aceea: pentru că am fost permanent o sursă alternativă de informaţii la preşedinte”, a susţinut Udrea pentru Hotnews.Întrebată cât de apropiată era relaţia cu Sebastian Ghiţă, încât acesta să-i facă asemenea confidenţe, Elena Udrea a răspuns: „Mi-a făcut multe alte confidenţe. Multe altele”.La insistenţele jurnaliştilor de a preciza în virtutea cărei relaţii avea astfel de discuţii cu Ghiţă, Udrea a afirmat: „Pur şi simplu. Nici nu ştiu să vă spun. Nu am o relaţie atât de apropiată cu dl Ghiţă, încât să ne considerăm prieteni. Ca dovadă, cred că sunt cel mai atacat personaj, după Traian Băsescu, la televiziunea lui, şi am mai spus lucrul acesta. Nu ştiu. Dl Ghiţă oscila, probabil, între nevoia de a sta mai aproape, câteodată, de Băsescu, altădată i se părea ca e mai rentabil să stea aproape de Victor Ponta, habar n-am. Astea-s motivele lui. Eu vă reproduc ce mi-a spus el.Elena Udrea explică atitudinea lui Florin Coldea faţă de ea prin lucrurile pe care ea le ştie şi pe care susţine că i le-a spus lui Coldea în faţă.”Sau prin domnul Maior i le-am transmis”, a precizat ea.În acelaşi interviu Elena Udrea afirmă că a intervenit la Victor Ponta pentru numirea lui Kovesi la DNA, dar şi că fostul său soţ, Dorin Cocoş, i-ar fi spus că, la solicitarea lui Florian Coldea i-a dus 500.000 de euro lui Sebastian Ghiţă, pentru a-şi finanţa televiziunea.Procurorul-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi arată, privitor la declaraţiile făcute vineri de Elena Udrea, că nu este prima oară când cei cercetaţi în dosare fac afirmaţii denigratoare la adresa ei şi că nu comentează cele susţinute de fostul preşedinte al PMP, recent pus sub urmărire de DNA.”Nu e prima dată când suspecţii din dosare fac afirmaţii denigratoare la adresa mea şi nu le comentez”, a declarat Kovesi, prin intermediul biroului de presă al DNA.