Cu prilejul ”Zilei Internaționale a Mediului”, cele mai bune ”patrule de reciclare” din țară vor fi premiate

premiere patruleDe Ziua Internațională a Mediului, care se sărbătorește în fiecare an pe data de 5 iunie, la Iași și în întreaga țară va avea loc astăzi premierea actualei ediții a programului ”Patrula de reciclare”, în cadrul căreia vor fi anunțați și premiați câștigătorii la nivel național și local al acestei întreceri. În ediția 2012-2013, agenții ”Patrulei de Reciclare” RoRec au colectat selectiv peste 230.000 kg de deșeuri electrice și electronice. ”Patrula de reciclare” este un program educaţional de protecţie a mediului, centrat pe colectarea şi reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) în unităţile de învăţământ. La ediția 2012 – 2013 au participat 21.000 de copii și tineri și peste 720 de profesori coordonatori din tot atâtea unități de învățământ. Ei au format ”Patrule de reciclare” în grădinițe, școli și licee din București și alte 29 de județe. Sub îndrumarea profesorilor coordonatori și cu ajutorul materialelor educative puse la dispoziție de Asociația RoRec, elevii înscriși în program au înțeles unele dintre cauzele poluării mediului și au contribuit direct la reducerea acestora, devenind ambasadorii acestui mesaj ecologic. Copiii au inițiat sute de proiecte și activități proprii prin care i-au convins pe membrii comunităților lor să devină mai conștienți de importanța colectării selective a DEEE și să se debaraseze responsabil de acestea, prin intermediul proiectului realizat în unitățile de învățământ. În județul Iași, premierea ediției 2012-2013 va avea loc va avea loc la sediul Agenției  pentru Protecţia Mediului Iaşi (strada Th. Văscăuţeanu), începând cu ora 11.00. Premiile naționale vor fi acordate pentru cea mai mare cantitate DEEE colectată pe țară de o unitate de învățământ, Cea mai mare cantitate DEEE colectată /elev înscris în program și cea mai bună propunere de mascotă a programului. Premiile naționale vor fi înmânate cu prilejul festivităților din județul din care provin câștigătorii. Premiile locale vor fi acordate simultan, în fiecare județ, patrulei care a strâns cea mai mare cantitate DEEE/elev înscris în program și celui mai activ profesor coordonator. (E.M.)