Peste 7.000 de ieșeni au depus, până acum, cereri pentru acordarea ajutorului de căldură pentru sezonul rece 2014-2015, cei mai mulți dintre aceștia, respectiv 5.232, pentru încălzirea locuinţei cu agent termic în sistem centralizat, de la beneficiari cu contracte individuale, precum şi de la asociaţii de proprietari. Potrivit reprezentanților municipalității, 2.667 de ieșeni au depus cereri pentru acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu gaz metan, în timp ce 234 de ieșeni au înaintat cereri pentru acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu energie electric, iar 480 pentru acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu lemne. Înscrierea solicitărilor se poate face până la finalul sezonului rece, ajutoarele fiind acordate începând cu luna depunerii, dacă a fost făcută până în data de 20. Cererile pentru ajutoarele de încălzire nu trebuie depuse în fiecare lună, solicitantul fiind nevoit să modifice dosarul depus iniţial, doar în cazul apariţiei unor schimbări cu privire la membrii sau veniturile familiei respective. Categoriile de beneficiari pentru care se acordă aceste ajutoare sunt solicitanţii care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale sau lemne, cărbuni, combustibili petrolieri. În cazul sistemului centralizat, valoarea ajutorului este constituită ca o compensare procentuală din factura la căldură, în funcţie de venitul pe membru de familie. Pot beneficia de ajutoare familiile care au un venit net pe membru de familie de până la 786 lei/membru de familie, sau 1.082 lei în situaţia persoanelor singure. Pentru ajutoarele în ceea ce priveşte încălzirea cu ajutorul energiei electrice, gazului metan, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, familiile nu trebuie să depăşească un venit de 615 lei/persoană. Compensarea în acest caz se acordă în sumă fixă, dar nu mai mult decât consumul efectiv calculat de către furnizor. (E.M.)