Preşedintele rus, Vladimir Putin, la sosirea joi în sala unde urma să înceapă forumul dedicat comemorării victimelor Holocaustului, la Ierusalim, a dat mâna cu prinţul Charles al Marii Britanii, cu preşedintele francez Emmanuel Macron, dar a trecut pe lângă vicepreşedintele american Mike Pence, fără să-i întindă mâna, relatează publicaţia rusă Vzgliad (pro-Kremlin).
O înregistrare video cu acest moment a fost postată pe pagina Twitter a agenţiei de presă RIA Novosti de către jurnaliştii acestei agenţii acreditaţi pe lângă preşedinţie şi care l-au însoţit pe Putin în vizita efectuată joi în Israel.
Preşedintele rus Vladimir Putin participă joi la ceremoniile de comemorare a Holocaustului împreună cu alţi 40 de lideri străini, ocazie cu care a dezvelit un monument la Ierusalim în memoria victimelor blocadei Leningradului de către nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Relaţiile dintre Rusia şi SUA traversează o perioadă complexă, după ce Moscova a fost sancţionată de către Occident pentru anexarea peninsulei ucrainene Crimeea (în 2014) şi susţinerea – în special militară – a rebelilor separatişti proruşi din Donbas (estul Ucrainei). În 2016, Washingtonul, în baza informaţiilor serviciilor secrete americane, a acuzat Rusia de ingerinţă în alegerile prezidenţiale din SUA din acel an. În 2019, SUA s-au retras primele din Tratatul privind Forţele Nucleare (INF) din 1987, acuzând Moscova de încălcarea prevederilor pactului. Rusia a ripostat şi şi-a suspendat participarea la INF, considerat piatra unghiulară a securităţii europene din ultimele decenii. Viitorul ultimului tratat de dezarmare strategică dintre cele două ţări, New START, care expiră anul viitor, rămâne incert.AGERPRES