Poem pentru tine II

o floare peste ochiul adormit

sau un sunet șoptit

la urechea cascadei

mâna ta

acoperindu-mi mângâierea

cum o umbră mai poate

ascunde străvezia privire

atât am adus cu mine

înainte să-ți prezint

părinții

poemelor mele

 

Poem social

Mai este loc pentru un poem

la marginea aceasta de timp

nici o secundă nu mai încearcă

să-și ocupe firul de nisip

din care își hrănește curgerea

Acest poem poate fi o clepsidră

dată timpului locuință socială

să-și încropească și el

supraviețuirea pe conul căderii

între speranță și fatalitate

nici timpul și nici spațiul

nu mai contează

Poemul firului de nisip

Am adus vorba

pe scheletul cuvântului

dezbrăcat de emoții

părăsit de intonație

un maldăr de semne

fără mișcare

aștepta să fie rostit

doar scrise

nu mai însemnau decât

ceea ce au rămas cuneiformele

sau ceea ce au rămas

nedeslușitele scrieri

ale celor care multiplică

memoria grăuntelui de siliciu

nisipul întins la marginea mării

peste care trupurile noastre

recită din epopeea Soarelui

de la Răsărit la Asfințit

pe când tu încercai să stai pe o coapsă

și să-ți ții mâna ridicată spre cer

dar nu a rugă,

ci pur și simplu pentru a te bronza uniform

peste tot

prin locurile ascunse ale memoriei

faptelor și întâmplărilor

(toate stivuite și adunate într-un fir de nisip),

eu respiram aerul mării

adulmecând corăbiile lumii

înaintea naufragiului

despre care nu se spune nimic

în acest poem

scris despre un fir de nisip

ADI CRISTI