O nouă ediţie a campaniei “Prioritate la identitate”, derulată de Serviciul de Evidenţă a Persoanelor

Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Iaşi organizează în perioada 30 ianuarie – 31 martie o nouă ediţie a campaniei “Prioritate la identitate”, pentru punerea în legalitate a persoanelor cărora le-au expirat cărţile de identitate. Cu această ocazie, salariaţii din cadrula cestei instituţii se vor deplasa cu staţia mobilă în fiecare din cele 26 de comune arondate municipiului Iaşi, în vederea punerii în legalitate pe linie de evidenţă a persoanelor şi stare civilă a locuitorilor din aceste comunităţi. Campania se adreseză persoanelor care au actul de identitate expirat sau urmează să expire în următoarele 6 luni, au împlinit 14 ani şi nu au act de identitate, au buletin tip vechi şi doresc preschimbarea cu cartea de identitate, au actul de identitate pierdut, furat, deteriorate, şi–au schimbat domiciliul sau au alt număr la casă, respectiv s-au căsătorit, au divorţat sau şi-au schimbat numele şi nu au schimbat actul de identitate. “Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Iaşi întocmeşte acte de identitate pentru locuitorii municipiului, Iaşi dar şi pentru persoanele din 26 de comune, în total peste 580.000 de locuitori. Prin această campanie venim în sprijinul cetățenilor din comunele arondate și, pentru al nouălea an consecutiv, ne vom deplasa cu stația mobilă în toate comunele deservite pentru a prelua cereri pentru un nou act de identitate. În acest fel solicitanţii nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze în municipiul Iaşi pentru obţinerea actului de identitate deoarece preluarea cererii, a imaginii şi inclusiv eliberarea noului act de identitate se va face în comuna de domiciliu. Campania se desfășoară anual iar acolo unde sunt solicitări vom reveni cu stația mobilă la cererea autorităţilor locale”, a declarat Marius Bodoga, director executiv al Direcției Locale de Evidență a Persoanelor Iași. În cadrul celor opt ediţii ale campaniei au fost puse în legalitate peste 12.000  de persoane. (E.M.)