Preţurile în sector imobiliar vor creşte în anul 2020 cu până la 10%

Preţurile în sector imobiliar vor creşte în anul 2020 cu până la 10% în zonele cu potenţial de dezvoltare economică, potrivit specialiştilor companiei de birouri imobiliare RE/MAX România, citaţi în cadrul unui studiu de piaţă dat publicităţii luni.

„Raportat la evoluţia pieţei imobiliare din România, aceasta se află, de o bună perioadă de timp, într-o fază de maturitate şi se va menţine astfel. Nu se află într-un boom imobiliar, dar nici nu va intra într-o criză, aşa cum s-a speculat în ultima vreme. Doar dacă la nivel mondial se vor declanşa fenomene imobiliare extreme, atunci, în mod firesc, şi România va fi afectată”, a afirmat preşedintele RE/MAX România, Răzvan Cuc.

Preţurile proprietăţilor au înregistrat uşoare creşteri în 2019, în trimestrul al treilea atingând o medie de 1.610 euro/metru pătrat (mp) în Cluj-Napoca, 1.380 euro/mp în Bucureşti, 1.230 euro în Timişoara şi 1.010 euro/mp în Iaşi, arată analiza citată. Potrivit datelor imobiliare.ro, preţul pe metrul pătrat a ajuns în România la 1.341 euro.

În topul ţărilor europene cu cele mai scumpe locuinţe se află Franţa, cu 4.016 euro/mp, urmată îndeaproape de Marea Britanie, cu un preţ mediu de 3.753 euro/mp. În Olanda, care se află la mijlocul clasamentului, locuinţele sunt vândute, în medie, cu 3.405 euro/mp.

În capitalelor europene, locuinţele din Paris au înregistrat anul trecut cel mai mare preţ pe metru pătrat la vânzare – 12.910 euro, reprezentând 321% din media preţurilor la nivel naţional. Comparativ, în Bucureşti, preţul mediu este de peste nouă ori mai mic, respectiv 1.380 euro/mp.

Potrivit specialiştilor RE/MAX şi imobiliare.ro, piaţa de profil din România cunoaşte o tendinţă de creştere constantă, iar 40% dintre respondenţi consideră că cel mai puternic factor de influenţă a acesteia în decursul lui 2019 a fost creşterea preţurilor proprietăţilor.

Alţi 13% dintre respondenţi au considerat că scăderea nivelului de proprietăţi disponibile la vânzare a fost cel mai puternic factor de influenţă a pieţei în 2019, 9% au apreciat că factorul determinant a fost accesul dificil la surse de finanţare, iar 8% – cererea de achiziţii în creştere.

Evoluţia indicelui ROBOR, care în 2018 a fost în topul factorilor de influenţă a pieţei, nu a mai cântărit atât de mult în 2019, potrivit respondenţilor, fiind clasat abia pe locul al cincilea. Acest element este strâns legat de influenţa scumpirii creditului prin epuizarea fondurilor alocate programului Prima Casă, care a fost indicat de 6% dintre specialiştii chestionaţi.

Studiul a fost realizat de RE/MAX România şi imobiliare.ro, pe un eşantion de 208 respondenţi, specialişti în imobiliare, din 34 de oraşe de la nivel naţional, şi evidenţiază principalele caracteristici ale pieţei imobiliare în perioada analizată (decembrie 2018 – octombrie 2019). AGERPRES