Asociația CIVICA a publicat miercuri o analiză a activității consilierilor locali ieșeni din perioada iunie 2016 – decembrie 2019, cu scopul de a oferi cetățenilor prilejul de a evalua rezultatele parțiale ale aleșilor din Consiliul Local înainte de alegerile locale din acest an. În analiza comparativă a activității consilierilor locali au fost folosiţi cinci indicatori, după cum urmează: 1 – prezența la ședințele ordinare și extraordinare de Consiliu Local; 2 – numărul intervenţiilor în cadrul şedinţelor de Consiliu Local; 3 – numărul şedinţelor de Consiliu Local în care consilierii au avut intervenții; 4 – situația intervențiilor în funcție de domeniile subiectelor abordate; 5 – indicele de transparență individuală, compus din patru subindicatori, respectiv: * transmiterea obiectivelor mandatului de consilier local către echipa CIVICA; * publicarea rapoartelor de activitate; * acceptarea de a face publice datele de contact; * acordarea unui interviu voluntarilor CIVICA. De asemenea, documentul cuprinde analiza profilului individual al fiecărui consilier în parte. În realizarea profilului, au fost incluse atât informațiile din cei cinci indicatori folosiți în analiza comparativă, cât și date privind istoricul politic al consilierilor locali, declarațiile de avere și de interese pe care le-au publicat, respectiv comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Local din care aceștia fac parte. Pentru a îmbunătăți nivelul de transparență al deciziilor publice locale, participarea publică a cetățenilor și gradul de reprezentativitate al viitorilor consilieri locali, din următoarele mandate, membrii asociației CIVICA au formulat o serie de recomandări pentru partidele politice care fac parte din componența Consiliului Local, recomandări pentru viitorii consilieri locali, care își vor începe mandatul în iunie 2020, respectiv recomandări pentru cetățenii municipiului Iași. Pentru a facilita interpretarea analizei comparative a activității consilierilor locali, a fost realizat un clasament al consilierilor locali, care poate fi accesat pe www.asociatiacivica.ro. “Analiza este realizată prin proiectul Ne Reprezintă, care a pornit la inițiativa asociației CIVICA în 2016, ca un proiect cetățenesc de monitorizare, evaluare și transparentizare a activității aleșilor din Consiliul Local Iași, cu scopul de a-i responsabiliza pe aceștia să-și asume mai ferm rolul de reprezentanți ai societății ieșene. Activitatea de monitorizare face parte din cadrul proiectului „They Represent Us”, implementat de asociația CIVICA în perioada ianuarie 2019 – ianuarie 2020 și co-finanțat printr-un grant din partea Open Society Foundation. Opiniile exprimate în analiza care este publicată nu reflectă neapărat punctul de vedere al Open Society Foundation”, se arată într-un comunicat al iniţiatorilor proiectului.
Prezenţa consilierilor locali la şedinţele ordinare şi extraordinare
Dintre consilierii locali care au reprezentat ieșenii în Consiliul Local pe durata tuturor celor trei ani și jumătate analizați în raport, cei cu prezența cea mai mare au fost Gabriel Vasile Harabagiu (PSD) cu 73 de participări (98.64%), urmat de Etienne Ignat (PNL) cu 72 de participări (97.29%), respectiv Traian Florentin Ciobotaru (PSD) și Vasile Sandu (PSD), ambii cu câte 70 de participări (94.59%). La polul opus, cei mai puțini prezenți la şedinţe au fost Cătălina Aldea (PSD) cu 41 de participări (55.4%), urmată de Andrei Postolache (independent) cu 50 de participări (67.56%), respectiv Eduard Petru Boz (PNL) cu 53 de participări (71.62%). Dintre cei șase consilieri care au fost activi în Consiliul Local pe o perioadă mai scurtă de timp în actualul mandat, cea mai mare prezență a avut-o Bogdan Crucianu (PSD) cu 58 de participări din cele 63 posibile (92.06%).
Situaţia intervenţiilor în funcţie de domeniile subiectelor abordate
În perioada iunie 2016 – decembrie 2019, cei 30 de consilieri locali au avut 2.084 de intervenții, distribuite pe zece domenii. Subiectele cele mai abordate de către consilierii locali fac parte din domeniile Transport (313 intervenții), Economie și Buget (309 intervenții), respectiv Organizare administrativă (295 intervenții). Subiectele cel mai puțin abordate de consilierii locali fac parte din domeniile Servicii Sociale (17 intervenții), Mediu (86 intervenții), respectiv Altele (112 intervenții). Dintre toți consilierii locali, cei mai preocupați de economia și bugetul local al Iașului au fost Eduard Petru Boz (PNL) cu 49 de intervenții, Răzvan Timofciuc (PNL) cu 44 de intervenții, respectiv Etienne Ignat (PNL) cu 23 de intervenții. La polul opus, Cătălin Marius Aur (PSD), Cătălina Aldea (PSD), Daniela Iuliana Tăutu (PSD), Lucian Jugrin (PNL) și Vasile Sandu (PSD) nu au intervenit deloc pe o temă care vizează cu precădere acest domeniu. Dintre toți consilierii locali, cei mai preocupați de dezvoltarea urbană a Iașului au fost Ciprian Manuel Bostan (PNL) cu 31 de intervenții, Gabriel Mihai Sandu (PSD) cu 29 de intervenții și Eduard Petru Boz (PNL) cu 27 de intervenții. La polul opus, Cătălina Aldea (PSD), Lucian Jugrin (PNL) și Vasile Sandu (PSD) nu au intervenit deloc pe o temă care vizează cu precădere acest domeniu. Dintre toți consilierii locali, cei mai preocupați de terenurile și clădirile administrate de municipiul Iași au fost Eduard Petru Boz cu 35 de intervenții, urmat de Ciprian Manuel Bostan cu 18 intervenții, respectiv Răzvan Timofciuc cu 16 intervenții. La polul opus, Alexandru Ioan Coțofan (PSD), Cătălin Marius Aur (PSD), Cătălina Aldea (PSD), Lucian Jugrin și Vasile Sandu (PSD) nu au intervenit deloc pe o temă care vizează cu precădere acest domeniu. Analiza completă a activităţii consilierilor locali ieşeni în perioada iunie 2016 – decembrie 2019 poate fi consultată la adresa http://bit.ly/AnalizaConsilieriLocaliIeseni. (E.M.)