ÎNAPOI LA IOHANNIS

”Ce-i în gușă / e și-n căpușă” – așa spune o vorbă din bătrâni, de această dată raportată la ceea ce se întâmplă în imediata noastră realitate. Avem deja egalată situația frământărilor din zona politică cu aceea a buletinului meteo. Vifor în munți, vifor și pe scena politică, chiar dacă afară semnele iernii erau pierdute în ceață.
Iarna năvălește peste noi cum i-a cotropit, înspre seară, Klaus Werner Iohannis pe români, arătându-le nu numai degetul amenințător, nu numai bulanul dornic de lovituri, cât mai ales nevolnicia conducătorului, a celui care nu știe să citească, nu știe să asculte, rămânând blocat în obsesia sa de președinte care decide, indiferent de ce prerogative îi oferă Constituţia.
Nu spun că guvernul Orban și-a dat măsura incompetenței sale, în aceste trei luni de guvernare samavolnică, discreționară, bolovănoasă, arogantă ”fără mamă, fără tată”, cu un Ludovic Orban interpretând magistral, trebuie să recunoaștem, rolul gâdelui. Faptul că doar șase ordonanțe de urgență au ajuns să fie publicate în Monitorul Oficial, restul de 19 fiind incomplete, rămânând în afara exercițiului legislativ, ne demonstrează cât de competentă a fost acest executiv al dușmăniei și urii. A lovit decisiv și fulgerător în demnitatea românului, aducându-l sau încercând să-l aducă, în poziția aplecat, pentru a-și descoperi gâtul în fața lamei ghilotinei.
Klaus Werner Iohannis, simțind cât de ridicol a eșuat, la o primă confruntare mai dură cu ”opoziția”, guvernul său, s-a simțit dator să iasă în fața tranșeelor și să-și ridice scutul în apărarea gândacului, cu acel risc deja asumat de a nu mai fi ”președintele tututor românilor”, deconspirându-se că este doar președintele liberalilor și a celor care au ceva în comun cu aceștia. Deja unii dintre ”aceștia”, cum ar fi useriștii lui Dan Barna, sunt la rândul lor prinși pe picior greșit, aducând acum în atenția opiniei publice eforturile lor disperate de a le ajunge liberalilor la nas cu prăjina.
Președintele României, constituțional vorbind, are prerogativele menținerii echilibrului și al echidistanței. Ce face Excelența Sa cu acestea? Stupoare, le ignoră, aruncându-se (de la înălțimea sa în durerile de cap ale românilor din ce în ce mai dezorientați. Ce spune președintele liberal, aflat pentru ultimul mandat la Cotroceni, cum comentează acesta eșecul liberal?
”Un guvern liberal cu foarte mult entuziasm pe un val popular. Un guvern care vrea să facă reforme, care vine cu măsuri pentru România, pentru români. Un guvern care vrea să repună România în normalitatea. De cealaltă parte avem o majoritate pesedistă, frustrată că a pierdut guvernarea. Dacă urmărim discursul politic, întâlnim guvernul care urmărește reformele, și un PSD care se opune reformelor. Este o situație de așteptat”.
Este impardonabilă mojicia atunci când încerci să vorbești în numele poporului român, transferând un vot la europarlamentare, la referendumul pentru justiţie sau prezidențiale, la celelalte două tipuri de alegeri, care vor urma și care sunt total diferite, ca interes pentru electorat”. Președintele, ce mai descoperă, cu stupefacție (pentru cel care cere discursului prezidențial imparțialitate?)
”Românii vor altceva. Românii s-au săturat de PSD (sic!). PSD-ul să stea în opoziție. Astăzi s-au găsit suficienți parlamentari care au votat această moțiune. Românii se uită la televizor și se întreabă și acum ce va fi? Pot să vă spun foarte clar: lucrurile merg mai departe. Guvernul va rămâne în funcțiune, este adevărat, cu mai puține atribuții. Nu este cazul să credem că vom intra într-o situație deosebită. Instituțiile vor funcționa. Eu sunt garantul că lucrurile vor funcționa! Voi convoca partidele parlamentare la o sesiune de consultări care începe mâine, la ora 12. Mâine seară voi anunța persoana desemnată care va anunța un nou guvern. Eu am fost și rămân adeptul alegerilor anticipate. Dacă constat că partidele parlamentare nu doresc acest lucru atunci voi insista c,a în continuare, să existe un guvern în jurul PNL. Este inadmisibil să pierdem timpul și nervii pentru că avem un partid care nu dorește reformă. Să stea în opoziție, să se transforme într-un partid european. Acum, soluția cea mai corectă este să ne întoarcem la popor! Mă voi implica în continuare pentru a construi o majoritate solidă care vine cu reforme profunde, în beneficiul românilor. Primul pas a fost făcut spre alegeri anticipate, următorul pas va fi făcut mâine…”
Acesta este principalul vinovat al dușmăniei la români. Suntem din ce în ce mai bulversați, din ce în ce mai puși sub călcâiul cizmei, încercând să mimeze teroarea.
Suntem puși în fața unei realități paralele, a unor fațete greu de privit pentru a scoate ceva coerent din imaginea prezentată țări de către președinte, atunci când încearcă să ne dea de înțeles că guvernul liberal ”care vine cu măsuri pentru România, pentru români” (sic!)
ADI CRISTI