PACIENTELE CU CANCER MAMAR VOR PUTEA BENEFICIA DE OPERAȚII GRATUITE DE SIMETRIZARE A GLANDEI MAMARE

Femeile cu vârsta peste 18 ani diagnosticate cu cancer mamar vor putea beneficia gratuit de intervenții chirurgicale de simetrizare a glandei mamare. Măsura se regăsește în Ordonanța de Urgență aprobată de Guvern pentru modificarea și completarea Legii 95 privind reforma în sănătate.

Prin ordonanță s-a corectat o nedreptate care li se făcea pacientelor cu vârsta de peste 18 ani, care deși beneficiau de decontare din fondul de sănătate pentru reconstrucție mamară prin endoprotezare, în cazul intervențiilor chirurgicale oncologice, erau nevoite să scoată bani din buzunar pentru intervenția chirurgicală de simetrizare a glandei mamare, notează reprezentanții Ministerului Sănătății (MS).

„(…) contravaloarea intervenției va fi decondată de CNAS și va avea un impact pozitiv asupra calității vieții, dar mai ales a reinserției sociale.”, se arată într-un comunicat de presă remis de minister.

De asemenea, prin modificările aprobate de Guvern, pacienții din programele naționale de sînătate nu vor mai plăti serviciile medicale în spitalele private, putând să aleagă unde să se trateze, iar numarul vieților salvate va fi în creștere, dă asigurări MS. Astfel, pacienții în stare critică vor avea șansa să beneficieze mai repede de intervențiile de care au nevoie în cel mai apropiat spital, fie că este vorba de un spital privat sau de stat.