Breaking News

Harper Lee va publica un al doilea roman, la 55 ani după „Să ucizi o pasăre cântătoare”

Scriitoarea americană Harper Lee va publica un al doilea roman în luna iulie, la 55 ani după celebrul „Să ucizi o pasăre cântătoare”, devenit un clasic al literaturii americane, a anunțat marți editorul Harper Collins, citat de AFP.

„Așteptăm cu nerăbdare să publicăm un doilea roman de Harper Lee, ‘Go Set a Watchman’, în luna iulie”, a afirmat editura pe pagina sa de Facebook.
Potrivit AFP, este vorba de un roman nepublicat, scris în anii 1950 de scriitoarea acum în vârstă de 88 de ani și redescoperit de către aceasta în toamna anului trecut.

„Să ucizi o pasăre cântătoare”, singurul roman publicat vreodată de Harper Lee, i-a adus autoarei un premiu Pulitzer în 1961, la un an de la lansare. Romanul, tradus în peste 40 de limbi, a fost vândut în peste 30 de milioane de exemplare și este studiat în foarte multe școli și licee americane.

Romanul spune povestea unui avocat care apără un bărbat de culoare acuzat de viol în timpul Marii Depresiuni din anii ’30 într-un oraș fictiv și rasist din Alabama.

„Go Set a Watchman” preia multe dintre personajele prezente în „Să ucizi o pasăre cântătoare”, însă 20 ani mai târziu.

„Sunt emoționată și uimită că romanul va fi publicat după toți acești ani”, a precizat Harper Lee în declarația redată de Harper Collins.