Preşedintele Uniunii Salvaţi România (USR), Dan Barna, a precizat că reprezentanţii Uniunii vor participa miercuri la consultările convocate de preşedintele Klaus Iohannis, menţinând propunerea de prim-ministru – Dacian Cioloş.
„Vom merge mâine la consultările convocate de preşedintele României pentru desemnarea unui nou premier cu aceeaşi propunere pe care o avem încă de la începutul Alianţei USR-PLUS – Dacian Cioloş. Propunerea noastră de premier face parte din proiectul pe care îl propunem României şi căruia îi rămânem consecvenţi. În această seară, mă voi consulta cu colegii mei din conducerea Alianţei şi vom analiza toate variantele care se pot genera în urma discuţiilor care au loc mâine”, a anunţat Dan Barna, conform unui comunicat USR.
El a menţionat că Alianţa USR-PLUS va avea o atitudine constructivă „în spiritul mandatului încredinţat” de către alegătorii săi.
„De asemenea, ne păstrăm obiectivele enunţate anterior, între care în prim plan este acela de a avea două tururi la alegerea primarilor. După cum am spus şi la consultările anterioare, dacă proiectul alegerilor anticipate eşuează, suntem gata să participăm la guvernare pentru rezolvarea crizei prin care trece ţara în această perioadă”, a spus liderul USR.
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, miercuri, partidele şi formaţiunile parlamentare la consultări după ce a acceptat depunerea mandatului de premier desemnat de către Ludovic Orban. AGERPRES