Președintele Klaus Iohannis afirmă într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei mondiale a luptei împotriva cancerului că subfinanțarea, organizarea defectuoasă a sistemului sanitar sau chiar nepăsarea contribuie la numărul mare de oameni care sunt afectați de boli incurabile.”Mulți dintre semenii noștri sunt afectați de extinderea numărului de boli incurabile. Subfinanțarea, organizarea defectuoasă a sistemului sanitar sau chiar nepăsarea adâncesc această stare de fapt”, spune Iohannis într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.El subliniază că pe termen lung prevenirea bolilor costă statul mai puțin decât tratamente făcute târziu și cu șanse reduse de vindecare a pacientului.”Astăzi, de Ziua Mondială a luptei împotriva cancerului, să nu uităm că multe forme de cancer pot fi vindecate dacă sunt depistate la timp și că, pe termen lung, prevenirea bolilor costă statul mai puțin decât tratamente făcute târziu și cu șanse reduse de vindecare a pacientului. De asemenea, orice socoteli am face, nu trebuie să uităm că, în spatele calculelor, se află viețile semenilor noștri și dreptul lor la sănătate și la viață, care trebuie respectat în orice situație”, arată șeful statului.