Breaking News

Un număr de 98 de persoane din Brăila se află în izolare la domiciliu

Un număr de 98 de persoane din Brăila se află în izolare la domiciliu împreună cu rudele la care au sosit din zonele contaminate ale Italiei şi sunt monitorizate zilnic de medicii de familie, potrivit informaţiilor furnizate luni, pentru AGERPRES, de directorul DSP Brăila, Gabriel Ciochină.

„Dinamica este una continuă, pentru că persoanele vin în continuare în România. Persoanele sunt izolate la domiciliu şi zilnic le este monitorizată starea de sănătate. Respectăm o procedură, dar vreau să se înţeleagă că nu sunt persoane bolnave în Brăila la acest moment”, a declarat Ciochină.

La începutul săptămânii trecute, la nivelul judeţului Brăila a avut loc o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care a avut ca temă identificarea unui spaţiu care va putea fi folosit pentru cazarea persoanelor care vin din zonele unde au fost confirmate infecţii cu coronavirus.

„Nu vrem să căutăm soluţii pe ultima sută de metri, dacă acest risc ar exista. Astăzi el nu există. Nu avem vreun risc iminent în Brăila. Ne-am luat toate măsurile, pentru a-i gestiona pe toţi cei care provin din astfel de zone. Am solicitat operatorilor de transport, atât din Brăila, cât şi din Galaţi, să ne comunice toate cursele internaţionale care urmează să sosească în zona noastră, astfel încât să îi putem prelua şi monitoriza din timp”, a declarat, cu această ocazie, prefectul de Brăila, Cătălin Boboc. AGRPRES