A treia persoană a decedat din cauza epidemiei de coronavirus în Franţa, unde mai multe evenimente au fost anulate, iar Muzeul Luvru din Paris a rămas închis pe durata zilei de luni, informează AFP.
Potrivit unor surse concordante, persoana decedată este o femeie octogenară din Crepy-en-Valois, un oraş din nordul Franţei unde lucra o altă victimă a noului tip de coronavirus, care a murit la Paris săptămâna trecută.
După decesul unui turist chinez, bilanţul a urcat la trei victime în Franţa dintre cele 130 de cazuri confirmate de la începutul epidemiei, iar Franţa a devenit astfel un nou focar major de contaminare în Europa.
Consecinţele epidemiei asupra vieţii de zi cu zi a francezilor încep să se facă simţite: adunările publice organizate în spaţii închise la care participă peste 5.000 de persoane au fost interzise.
Evenimente diverse, precum Salonul internaţional al agriculturii, au fost scurtate, Salonul internaţional de carte de la Paris, ce ar fi trebuit să aibă loc între 20 şi 23 martie, a fost anulat, iar un important târg internaţional al pieţei imobiliare, salon Mipim din Cannes, programat în martie, a fost amânat pentru luna iunie.
Alte evenimente care se desfăşoară în exterior, precum Semimaratonul de la Paris (programat duminică), au fost anulate.
Autorităţile franceze au suspendat şi excursiile şcolare în străinătate „până la noi dispoziţii” şi întreruperea imediată a celor aflate în desfăşurare.
Muzeul Luvru, închis; creşterea economică, afectată
Turismul este afectat, de asemenea, de răspândirea noului tip de coronavirus. Muzeul Luvru din Paris a rămas închis începând de duminică.
Angajaţii celui mai vizitat muzeu din lume au votat în unanimitate în cadrul unei adunări generale în favoarea dreptului de a se retrage, a explicat pentru AFP Christian Galani, reprezentant al sindicatului angajaţilor din muzeul parizian.
Angajaţii de la Luvru şi-au exercitat deja duminică acest drept, ce permite unui salariat francez să îşi înceteze activitatea din cauza unui pericol „grav şi iminent pentru viaţa lui sau pentru sănătatea lui”, determinând astfel închiderea muzeului parizian.
În acest context, guvernul de la Paris a anunţat că ritmul de creştere a economiei franceze ar putea să scadă sub pragul de 1% în 2020, până la 0,9%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale în raport cu precedenta previziune, publicată la sfârşitul lunii noiembrie.
Preşedintele Emmanuel Macron şi-a modificat radical agenda de lucru, amânând două deplasări în interiorul ţării. Dineul anual organizat de Consiliul reprezentativ al instituţiilor evreieşti din Franţa (CRIF), la care preşedintele Franţei trebuia să participe, a fost amânat.
Joia trecută, Emmanuel Macron a vizitat spitalul Pitie-Salpetriere din Paris, unde murise cu o zi înainte primul cetăţean francez infectat cu noul tip de coronavirus. AGERPRES