Procurorii DNA au extins urmărirea penală pe numele Elenei Udrea, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în legătură cu derularea programului „Schi în România”, ea fiind acuzată că i-a sugerat lui Adrian Gardean ca, în schimbul contractelor pe care firma acestuia, SC Termogaz Company SA, le primea de la Ministerul Dezvoltării, să „sponsorizeze” Gala Bute.
În referatul prin care DNA solicită arestarea preventivă a Elenei Udrea se arată că, în cursul anului 2011, aceasta avea calitatea de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, iar în acea perioadă ministerul coordona programul „Schi în România”, prin care erau finanțate contracte încheiate de unitățile administrativ-teritoriale pentru amenajarea de domenii schiabile.
În cadrul programului, au fost identificate unitățile administrativ-teritoriale unde urmau să se realizeze investiții de infrastructură turistică, iar documentele erau verificate de funcționarii din cadrul Direcției de Dezvoltare în Turism din MDRT, care întocmeau ulterior proiect ordinului de ministru pentru alocarea sumelor solicitate de unitatea administrativ-teritorială.
Ordinul era avizat de către Direcția Juridică și de către Direcția Economică, apoi de către secretarul de stat care coordona direcția de dezvoltare și, în cele din urmă, era semnat de ministru sau de persoana care îl înlocuia.
În situațiile în care existau mai multe solicitări care îndeplineau condițiile de finanțare, dar nu erau suficiente lichidități, prioritizarea plăților era realizată de ministru în funcție de situația concretă.
DNA arată că, așa cum rezultă din declarațiile martorilor Octavian Arsene, directorul Direcției de Dezvoltare în Turism din cadrul MDRT, și Cristian Diaconescu, angajat al aceleiași direcții, sumele existente în bugetul MDRT acopereau doar 20 — 30% din solicitările unităților administrativ teritoriale, iar pentru prioritizarea plăților nu existau criterii obiective.
Stabilirea proiectelor care beneficiau de finanțare reprezenta o decizie exclusivă a ministrului, așa cum rezultă din declarațiile lui Octavian Arsene și ale lui Gheorghe Nastasia (inculpat în dosar), fost secretar general al ministerului.
Criteriile după care erau luate aceste decizii erau subiective, un rol important avându-l percepția cu privire la afinitățile politice ale administratorilor societăților comerciale care beneficiau de finanțări, așa cum rezultă din declarația lui Ștefan Lungu, fostul consilier personal al Elenei Udrea.
În acest context, companiile care aveau încheiate contracte cu unitățile administrativ-teritoriale executau lucrările din surse proprii și depindeau de bunăvoința ministrului pentru a recupera aceste cheltuieli.
„Din declarațiile celorlalți inculpați audiați în cauză rezultă că aceste împrejurări au dat naștere unui cutume în baza căreia reprezentanții societăților comerciale care primeau finanțări de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului sau de la companii subordonate acestuia transmiteau un procent de 10% din plățile efectuate către funcționarii care puteau influența aprobarea finanțărilor”, susțin procurorii.
DNA arată că, în luna februarie 2011, Elena Udrea a avut o întâlnire cu Adrian Gardean, reprezentant de fapt al societății SC Termogaz Company SA.
Întâlnirea a avut loc la o pensiune din stațiunea Bușteni, care aparținea lui Gheorghe Nastasia, cu ocazia sărbătoririi zilei de naștere a acestuia, și a fost intermediată de Ștefan Lungu.
Termogaz Company SA avea în desfășurare, în acea perioadă, mai multe contracte de execuție lucrări finanțate de MDRT prin programul „Schi în România”, cel mai important fiind contractul de dezvoltare a stațiunii Straja — Municipiul Lupeni, în valoare totală de 152.909.210 lei, încheiat la data de 28 februarie 2011.
Din analiza extraselor de cont depuse la dosar rezultă că, în această perioadă, veniturile societății au fost reprezentate în măsură covârșitoare din plățile efectuate din fonduri publice.
„Așa cum rezultă din declarațiile inculpaților Gardean Adrian și Nastasia Gheorghe, Udrea Elena i-a sugerat lui Gardean Adrian că, în schimbul plăților la zi efectuate în cadrul contractelor pe care le derula această societate în cadrul programelor finanțate de MDRT, trebuie să facă anumite sponsorizări. De asemenea, Udrea Elena l-a indicat pe inculpatul Nastasia Gheorghe ca fiind persoana cu care Gardean Adrian urma să țină legătura pentru stabilirea detaliilor legate de plăți. Ulterior, Gardean Adrian a avut o întâlnire la sediul ministerului cu Nastasia Gheorghe și Lungu Ștefan, prilej cu care cei doi funcționari i-au amintit lui Gardean Adrian că trebuie să încheie un contract de sponsorizare cu societatea lui Rudel Obreja, lucru cu care Gardean Adrian a fost de acord”, mai spun procurorii.
Suma stabilită de Gheorghe Nastasia pentru a face obiectul „sponsorizării” a fost de 3 milioane lei, reprezentând un procent de aproximativ 10% din valoarea plăților încasate de Termogaz Company pentru lucrările finanțate de minister.
DNA mai arată că soluția convenită a fost încheierea unui contract fictiv de publicitate între Termogaz Company și Europlus Computers, în baza căruia societatea lui Rudel Obreja a încasat suma de 3 milioane lei, folosită pentru achitarea creditului obținut de la BRD.
Din probele administrate în cauză a rezultat că această operațiune a avut caracter fictiv, scopul real fiind de a ascunde transferul fondurilor obținute de la MDRT în patrimoniul lui Rudel Obreja.
DNA mai susține că procesele verbale de redare a convorbirilor înregistrate în baza unui mandat emis de Înalta Curte de Casație și Justiție relevă implicarea Elenei Udrea în discuțiile care au avut loc cu privire la finanțările acordate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului pentru contractele încheiate de SC Termogaz Company SA.
Astfel, la data de 22 decembrie 2010, între Adrian Gardean și Ștefan Lungu are loc o conversație, prilej cu care Ștefan Lungu susține că a discutat cu ministrul Udrea Elena cu privire la finanțarea de către MDRT a proiectelor Termogaz:
„Adrian Gardean: (n.n.: râde) E ceva urgent, care vroiai să discuți cu mine, sau?…
Ștefan Lungu: Nu, nu, nu… Nu e nimic urgent, doar că e de bine ce am vorbit noi, chestia aia…
Adrian Gardean: Aia, cu finanțarea?
Ștefan Lungu: Da, da!
Adrian Gardean: Ai…discutat și cu „doamna”?
Ștefan Lungu: Da, da, da!
Adrian Gardean: Aha! Și… a dat semnalul?
Ștefan Lungu: Da. A zis că vorbim după sărbători, că i se pare interesantă propunerea!
Adrian Gardean: Ok!
Ștefan Lungu: Și o dezvoltăm în comun, de sărbă… de după sărbători!
Adrian Gardean: Aha… Deci, de-asta voiai să ne vedem, da?
Ștefan Lungu: Da, da, da, da, da!”.
La data de 12 ianuarie 2011, Adrian Gardean are o discuție cu Ștefan Lungu, care promite ca va organiza o întâlnire cu Elena Udrea și cu secretarul general al ministerului Nastasia Gheorghe (George):
„Ștefan Lungu: Și vroiam să te întreb mâine dimineață pe la ora 11… cam cum ai fi cu timpul?
Adrian Gardean: Dacă e să vin acolo!
Ștefan Lungu: Î…
Adrian Gardean: Eu plănuiam să plec la Petroșani, dar nu mai plec atunci.
Ștefan Lungu: A…Păi m-a rugat „doamna”. Mi-a zis în felul următor, „să nu pierdem timp”, pentru că dânsa are săptămânile astea dezastru! Și a zis „neapărat să ne vedem, pentru problema aceea, cu Nastasia, pentru că răspunde de ea”.
Adrian Gardean: Aha.
Ștefan Lungu: Direct!… Și a zis „Băi, deci eu mă văd de curtuoazie, că e frumos, zice. Dar nu răspund eu. Nu că nu răspund, dar i-am delegat toate demersurile lui Gheorghe Nastasia. Ce rost are să pierdeți timp?”. Ne vom vedea, nu-i nicio problemă, că e chestie de…
Adrian Gardean: Da, da, da.
Ștefan Lungu: Dar, „pentru a grăbi lucrurile, că e destul de strâns”, a zis „mergeți”…
Adrian Gardean: Ok. Și atunci, mâine la 11 ar putea Nastasia să?
Ștefan Lungu: Da, da, da! Da, că de la 10 mai are deja. I-am mai fixat o întâlnire la 10 și… Hai la … și mai devreme, dacă este. Și la 9,30 atunci, se poate că mai mult de juma de oră, probabil, nu durează!
Adrian Gardean: Da, da. Cu cât mai repede, cu atât mai bine!
Ștefan Lungu: Hai la 9,30 atunci.
Adrian Gardean: Deci, 9,30, acolo la…
Ștefan Lungu: Da…da.
Adrian Gardean: La Casa Populară!
Ștefan Lungu: Da, mergem acolo, la birou, și urcăm direct la el, pentru că după unsprezece și jumătate, doisprezece începe și se aglomerează și nu mai ajungem…
Adrian Gardean: Ok. La 9,30.
Ștefan Lungu: Da, da! C-am vorbit cu el și mi-a zis: Băi, eu n-am o agendă, cum e la „doamna”, pe ore! Vino dimineață… și stăm de vorbă. Și atunci mâine, când suntem acolo, vorbim și de celelalte „microprobleme”.
La data de 17 februarie 2011, după întâlnirea dintre Adrian Gardean și Elena Udrea cu prilejul căreia s-a stabilit realizarea sponsorizării și stabilirea detaliilor cu Gheorghe Nastasia, între Adrian Gardean și Ștefan Lungu are loc următoarea discuție:
„Adrian Gardean: Alo?
Ștefan Lungu: Uite, eu sunt cu domnul NASTASIA și mă întreba de ce n-ai mai stat un pic!
Adrian Gardean: Păi, n-am mai stat… Am mai stat câtva acolo și…
Ștefan Lungu: Ne cerem scuze, ne cerem scuze!…
Adrian Gardean: Nu-i nicio problemă, nu-i nicio problemă ! Am văzut că…
Ștefan Lungu: Mâine, cum ești cu programul? Mai ești prin București?
Adrian Gardean: În principiu, OK. Da. Sunt în…sunt aici, da!
Ștefan Lungu: OK. Atunci, hai că vorbesc cu dânsul și găsim o breșă mâine și găsim o..și te sun,ca să nu.. să nu stai deloc!
Adrian Gardean: Da, da, da … Nu-i nici o problemă! …”.