Toni Greblă a demisionat din funcția de judecător al Curții Constituționale a României, se arată într-un comunicat al CCR. Potrivit sursei citate, Toni Greblă s-a prezentat miercuri la sediul CCR și a comunicat plenului decizia de a demisiona din funcția de judecător al Curții Constituționale. „Plenul Curții Constituționale a luat act de decizia sa, iar președintele Curții Constituționale a constatat, în temeiul art.67 alin.(1) lit.a) și alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, încetarea mandatului de judecător al Curții Constituționale al lui Toni Greblă. Curtea constată că actul demisiei a survenit pe fondul presiunilor exercitate asupra instanței constituționale în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale prevăzute de Legea fundamentală”, se arată în comunicat. În acest context, Curtea Constituțională subliniază necesitatea respectării prezumției de nevinovăție, a respectării tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale în activitatea de urmărire penală, precum și a respectării dreptului la imagine a persoanei, ca expresie a principiilor consacrate la art.1 alin.(3) și art.23 alin.(11) din Constituție. Șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut marți sesizarea Biroului permanent al Senatului pentru încuviințarea arestării preventive în cazul judecătorului CCR Toni Greblă, urmărit penal pentru mai multe fapte, și trimiterea acestuia în judecată. Procurorii au extins urmărirea penală față de Toni Greblă și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și folosirea în orice mod direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații dacă este folosită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. El era acuzat de trafic de influență, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracțional organizat (în forma constituirii și în vederea pregătirii infracțiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate).