Breaking News

Ludovic Orban aşteaptă implicarea românilor pentru refacerea pădurilor

Premierul interimar Ludovic Orban a declarat vineri că aşteaptă implicarea românilor pentru refacerea pădurilor, subliniind importanţa asigurării unui viitor cert pentru copii, nepoţi.

„Codru-i frate cu românu’, zice o veche vorbă. Să arătăm că şi românul e frate cu codrul, să refacem pădurile României peste tot unde este nevoie, peste tot unde există risc de afectare a mediului, a solului, a aerului, astfel încât să asigurăm un viitor cert pentru copiii noştri pentru nepoţii noştri”, a declarat Ludovic Orban la evenimentul de lansare a Campaniei naţionale de împădurire „O pădure cât o ţară”, care are loc la Ulieşti, judeţul Dâmboviţa.

El a adăugat că nu este suficientă numai prezenţa autorităţilor la astfel de acţiuni.

„Prezenţa noastră aici este un semnal clar de implicare a oricărui român care are o conştiinţă şi care ţine la o ţară frumoasă, o ţară cu o pădure cât mai dezvoltată să pună umărul la această campanie şi să contribuie pentru ca o suprafaţă cât mai mare a României să poată să devină împădurită”, a spus Orban. AGERPRES