Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul Etnografic al Moldovei, în parteneriat cu Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iași, organizează în perioada 10 martie – 10 aprilie, la Palatul Culturii, expoziția ,,Școala românească în perioada comunistă”. Expoziția este una inedită, atât prin exponatele reunite, cât și prin anvergură, publicul fiind invitat să pășească într-o sală de clasă, reconstituită întocmai după modelul celor din anii ’70 – ’80 ai secolului trecut. “Copiii vor descoperi atmosfera în care învățau elevii în perioada comunistă, iar adulții vor regăsi aici obiecte care le-au fost, cândva, familiare. Devenite acum exponate, băncile, hărțile, tablourile, rechizitele, uniformele și nu numai au fost reunite de reprezentanții USLIP Iași din colecții personale, urmând ca la finalul acestei expoziții, să fie donate Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași”, afirmă organizatorii, care adaugă că evenimentul expozițional marchează împlinirea a 30 de ani de activitate sindicală la nivel județean și național pentru USLIP Iași. Vernisajul va avea loc marți, 10 martie, ora 11.00, în spațiul Muzeului Etnografic al Moldovei. (E.M.)
Related Articles
Campanie de plantare de puieţi de stejar, gorun şi frasin, desfăşurată de jandarmii ieşeni
30 martie 2021 15:44
Iohannis, despre un Guvern minoritar sprijinit de PSD: Trebuie să ne apucăm de treabă cu cei ce vor să fie cu noi
22 octombrie 2021 12:04
Athena Medical Beauty, clinica de înfrumusețare deschisă în Palas Campus, are oferte de până la 40%
12 septembrie 2023 17:18
Check Also
Close
-
Descoperă aromele Italiei la Osteria MOO, în Iulius Mall Iași17 septembrie 2021 16:32