Guvernul a aprobat hotărârea prin care vila RA-APPS din cartierul Primăverii în care a locuit până în acest an Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman, îi este atribuită fostului preşedinte Traian Băsescu spre utilizare ca reşedinţă, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.Vila, cu şapte camere şi două camere de serviciu, are o suprafaţă utilă de 366 metri pătraţi, dintre care parter de 126 metri pătraţi şi etaj de 135 metri pătraţi, şi dispune de un teren în suprafaţă de 1.334 metri pătraţi, chiria lunară percepută până în prezent fostului chiriaş, Mioara Roman, ridicându-se la 6.205 euro.Surse oficiale au declarat anterior că Guvernul ia în calcul atribuirea acestei vile ca reşedinţă pentru Băsescu.Informaţia privind atribuirea acestei vile către Traian Băsescu a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă. „Guvernul a aprobat o hotărâre privind schimbarea regimului juridic al unui imobil pentru atribuirea destinaţiei acestuia ca reşedinţă pentru persoanele care au avut calitatea de şef al statului român. Este vorba de imobilul situat în strada Gogol, numărul 2, sectorul 1″, a spus Calotă, la finalul şedinţei Executivului.Purtătorul de cuvânt a mai spus că Serviciul de Protecţie şi Pază a avizat din punct de vedere tehnic această atribuire.Întrebat de jurnalişti dacă fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a exprimat acordul, Corneliu Calotă a spus că, deocamdată, imobilul abia a fost pus la dispoziţia acestuia.”Este un imobil care se adaugă celor deja oferite până acum”, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului.Mioara Roman a părăsit recent vila din strada Gogol nr. 2, pe care o ocupa din 1990, la somaţia RA-APPS, din cauza datoriilor la chirie, la care se adaugă penalizările şi care depăşeau 350.000 de euro.Mioara Roman susţinea că, din 2009, este obligată să plătească o chirie lunară de 6.000 pentru vila din Primăverii, în condiţiile în care ea trăieşte dintr-o pensie de 1.800 de lei. Conflictul cu RA-APPS a a ajuns în instanţă.Familia Roman s-a mutat în vila din Primăverii, care iniţial a aparţinut ICRAL, în 1990, atunci când Petre Roman a devenit premier. În 1996, clădirea a intrat în patrimoniul RA-APPS, în urma unei hotărâri de Guvern.În februarie 2011, vila în care locuieşte Mioara Roman a fost trecută de Guvern din domeniul public în cel privat al statului, modificare de statut care permite înstrăinarea imobilului.Pe 13 ianuarie, fostul preşedinte Traian Băsescu a trimis Guvernului o plângere administrativă prealabilă în care avertizează că se va adresa instanţei judecătoreşti dacă nu i se acordă o locuinţă ca reşedinţă şi un cabinet de lucru, spunând că el a agreat cele două vile din Snagov propuse, dar nu a primit răspuns.La 7 ianuarie, Guvernul a prezentat o listă transmisă, în luna decembrie, de RA-APPS către Traian Băsescu incluzând şapte case pe care acesta să le utilizeze ca reşedinţă după încheierea mandatului de preşedinte al ţării, printre care şi două vile în Snagov, Guvernul spunând atunci că Băsescu a refuzat unele dintre case şi nu a răspuns pentru altele.Pe listă au fost propuse apartamentul cu şase camere din Bulevardul Constantin Prezan, din clădirea în care Traian Băsescu a locuit, la etaje diferite, cu Adrian Năstase şi Nicolae Văcăroiu (cu o suprafaţă de 279 metri pătraţi), Vila 1A din Snagov (cu o suprafaţă utilă de 324 metri pătraţi şi 9.900 metri pătraţi curte), Vila 11 din Snagov (cu o suprafaţă utilă de 2.189 metri pătraţi şi 27.412 metri pătraţi curte), un spaţiu cu cinci camere şi încă trei camere de serviciu din strada Orbescu (440 metri pătraţi), un imobil cu 9 camere din strada David Praporgescu (295 metri pătraţi), un apartament cu 5 camere din strada Barbu Delavrancea (280 metri pătraţi) şi un apartament cu 8 camere din strada Lev Tolstoi (273 metri pătraţi).Ulterior, la finele lunii decembrie, Vila 1A, dotată cu piscină, a fost acordată Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, iar Vila 11 a fost scoasă la vânzare, pentru aproape 4 milioane de euro.În urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta a apreciat că Băsescu o să îşi aleagă, până la urmă, o locuinţă din ce mai are RA-APPS, adăugând că fostul preşedinte este „un client foarte cusurgiu”. Ponta arăta de asemenea că Băsescu nu a răspuns la oferta RA-APPS cuprinzând lista cu locuinţe.Legea stabileşte că persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, de o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui în exerciţi, de pază şi protecţie, precum şi de folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.Modalităţile concrete de exercitare a acestor drepturi trebuie stabilite prin hotărâre a Guvernului.Legea mai prevede că locuinţa de protocol nu poate fi reşedinţa pe care titularul a avut-o ca preşedinte în funcţie.Vilele RA-APPS de la Snagov au fost subiect de discuţie, pe finalul anului trecut, între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu, Ponta spunând că fostul preşedinte nu va primi dreptul de a se muta într-un astfel de spaţiu, iar Băsescu precizând că el nu a cerut o vilă anume, ci un imobil adecvat, conform legii.Traian Băsescu trebuie să părăsească vila Lac 3 în maximum 60 de zile de la încheierea mandatului prezidenţial, respectiv până la 21 februarie