SUNTEM ÎN PERICOL DE MOARTE

Suntem deja în tranșee. Avem cartușul pe țeavă și așteptăm încordați să ne apară în cătare coronavirusul. Nu mai putem să dăm înapoi. Nu mai putem să facem glume pe seama trimisului morții. Nimeni nu-l vede, nimeni nu-l simte decât mult prea târziu pentru a mai avea timp să eschiveze, să se ferească să iasă din raza lui de acțiune. De fapt, să iasă din raza rotirii coasei deasupra capetelor noastre.
S-a mers pe scenariul ”pe noi nu ne atinge acel dușman invizibil”, dar care își face simțită prezența, nu prin programe artistice, ci pur și simplu prin cadavre, atâta timp cât, în imediata noastră apropiere, este adevărat, peste hotare se moare. Se moare constant și din ce în ce mai mult: De la doi morți pe zi s-a ajuns la 168 de morți (în Italia). Este incredibil acest blocaj, în care suntem aruncați ca într-o groapă comună, fără reacție, fiind mai mult tentanți să acceptăm moartea nu ca pe o fatalitate, cât mai ales ca pe un destin implacabil, din care am pierdut dimensiunea tragică.
Cu toate acestea, moartea rămâne coșmarul nostru cel de toate zilele, având chiar forța de a ne mobiliza și de a ne menține încordați asupra cătării armei cu cartușul pe țeavă, urmărind într-un punct fix coronavirusul.
Noi, care am cucerit imperii, noi, urmașii celor care au cucerit lumea și au născut civilizații peste civilizații, noi cei care ne-am opus invadatorilor pentru a deveni, la rândul nostru, invadatori, noi aceștia stăm astăzi, încordați, împietriți în tranșee, cu ochiul scufundat în cătarea armei ce are cartușul pe țeavă. Stăm și așteptăm un tremur de frunză, o adiere, răscolitoare de frunze, de fulgi de zăpadă sau pur și simplu de aer.
Așteptăm să treacă prin cătare coronavirusul, pe când aroganța sa de invincibil, de neînvins, îl va face să ne arate veriga sa slabă, călcâiul lui Achile, locul în care va fi atacat și nimicit, punctul în care glontele de argint îl va spulbera, așa cum mai poate fi spulberată o iluzie.
Deocamdată nu știm încotro să ne uităm. Nu știm de unde poate să apară coronavirusul care, parcă există peste tot, vine din toate direcțiile, acolo unde există slăbiciunea mulțimii, dezinvoltura acesteia, veselia și bucuria de a fi împreună, de a ne simți bine unul lângă celălalt, unul îmbrățișându-l pe celălalt.
Suntem prinși pe picior greșit. Cum fără îmbrățișări, fără săruturi? Ce să mai înțelegem din viață dacă ne este interzisă apropierea? Și, atunci, de ce să ne sperie moartea, aceasta fiind singura care îndrăznește să ne strângă în brațe?
Cred că și la noi coronavirusul a început să numere constant, de la unu la zece. Dacă ne uităm înspre Italia, începem să uităm despre Cezar, despre Romulus și Remus, fiind obligați să ne primim rătăciții acasă, deocamdată 40.000 de potențiali coronavirusați, veniți dintr-o țară roșie, închisă, băgată în cea mai dramatică carantină în care se moare, din ce în ce mai mult, cum se mai poate muri într-un spațiu închis, care nu te vindecă, decât de posibilitatea de a evada în afară.
Suntem într-o mare derută. Mai marii lumii încearcă să se adune, să se consulte, să ne explice care este calea. Nu mai avem timp de rugăciuni sau de dispute politice, nu mai avem timp decât de șansa care ar trebui să ne salveze, să ne audă în direct Dumnezeu.
Klaus Werner Iohannis, președintele României, în urma unei video conferințe cu toți liderii țărilor din UE, despre evoluția infecției cu noul coronavirus Covid 19, stabilindu-se luarea unor măsuri comune.
”Numai împreună vom reuși să ne protejăm familiile. Nu vom ezita să adoptăm și să implementăm toate măsurile care se impun. Depinde de fiecare dintre noi să limităm efectele infecției cu coronavirus. Respectați cu strictețe măsurile luate de guvern și protejaţi-vă pe dumnevoastră și pe familiile dumneavoastră. Cu grijă și responsabilitate vom depăși această situație grea. Acest moment este unul definitoriu pentru amabilitatea de a fi împreună. Acum este momentul să fim buni cetățeni, pentru că de asta depinde viața noastră și sănătatea noastră. Noi, românii am demonstrate că putem câștiga orice luptă, cu condiția de a fi uniți ca o familie.
Pericol infestării este dublat de cel al dezinformării. Trebuie să continue campaniile de informare. Mass media trebuie să fie un partener onest în combaterea știrilor false”.
Suntem sau nu suntem în pericol de moarte? Suntem în măsura în care nu vrem să înțelegem prăpastia pe care nu doar noi am ajuns, ci întreaga omenire ne mai având astfel mâna de care să ne ținem.
ADI CRISTI