Breaking News

Kaufland România a achiziționat un spațiu nou pentru extinderea rețelei de magazine din municipiul Iaşi

Kaufland România anunță achiziția terenului și fostului imobil „Moldomobila SA”, situat în Iași, ca parte a strategiei companiei privind extinderea prin achiziția de terenuri – cu sau fără construcții – pentru deschiderea de noi magazine. Prin această investiție, Kaufland își dorește să valideze potențialul de dezvoltare al orașului. “Noul spațiu va găzdui un viitor magazin Kaufland, care va fi construit după transformarea corespunzătoare a zonei din punct de vedere urbanistic. Imobilul, situat pe strada Bucium nr. 34 din Iași, care a aparținut societății comerciale SC Moldomobila SA, a fost cumpărat de Kaufland România în urma unui proces de licitație publică derulat în două etape: ,,licitație prin supraofertare” și ,,negociere directă”. Suprafața totală achiziționată de Kaufland este de aproximativ 64.000 mp și cuprinde terenul și construcțiile situate pe acesta”, precizează reprezentanţii companiei într-un comunicat de presă. „Ne dorim să revitalizăm acest spațiu, să reintegrăm zona în circuitul urban actual, în colaborare cu autoritățile locale. Iașiul este un oraș în care merită să investim, pe de o parte pentru că există potențial de dezvoltare și pe de altă parte pentru că ieșenii ne-au arătat tot timpul încredere și deschidere, ceea ce ne bucură foarte mult”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs la Kaufland România. Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în opt țări, 132.000 de angajați și o rețea de 127 de magazine în România. În 2019, Kaufland România a primit pentru a treia oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Strategia companiei are ca scop îndeplinirea dorinţele clienților cu accent pe garanţiile şi serviciile oferite acestora, varietate, un nivel ridicat de calitate şi, bineînţeles, preţuri atractive. Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la cariere@kaufland.ro sau la numărul de telefon 021.9132. (E.M.)