Premierul britanic Boris Johnson a decis amânarea cu un an a alegerilor locale şi municipale din Anglia, din cauza pandemiei cu noul coronavirus, a anunţat vineri biroul premierului, transmit Reuters şi EFE.
Anunţul vine după ce joi Comisia electorală britanică a atenţionat că alegerile ar trebui amânate până în toamnă pentru a „limita” impactul noului coronavirus.
La scrutinul care trebuia să se desfăşoare la 7 mai urmau să fie aleşi membrii a circa 120 consilii locale din Anglia, opt primari, inclusiv în Londra, precum şi 40 de comisari de poliţie în Anglia şi Ţara Galilor.
În Regatul Unit au fost confirmate până acum 798 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi zece pacienţi au decedat. AGERPRES