Vreme rece, ploi, lapoviţă şi ninsoare, în următoarele zile

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, o informare de vreme severă pentru perioada 14 martie, ora 18 – 16 martie, ora 10.

În intervalul menționat vântul va avea intensificări temporare la munte, în sudul Moldovei și al Banatului, în Dobrogea, Muntenia și în cea mai mare parte a Olteniei, cu viteze la rafală de 50…70 km/h.

Sidebar 300×300

În noaptea de sâmbătă spre duminică (14/15 martie) și în prima parte a zilei de duminică, aria precipitațiilor va cuprinde regiunile sudice și sud-vestice. Vor fi ploi, care se vor transforma local în lapoviță și ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi, izolat, 10…15 l/mp.

Valorile termice vor fi în scădere accentuată, iar vremea va deveni mai rece decât în mod obişnuit la această dată. În noaptea de duminică spre luni (15/16 martie) se vor înregistra temperaturi predominant negative şi se va produce brumă, iar în estul Transilvaniei minimele vor coborî sub limita gerului.

Intensificări ale vântului vor fi în noaptea de vineri spre sâmbătă (13/14 martie) în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură, cu rafale de 70…100 km/h, iar la viteze mai reduse și în sud-estul teritoriului.
Vremea se va menține rece, mai ales în timpul nopților și dimineților de la începutul săptămânii viitoare și local se va produce brumă.

AMPress