UN GUVERN DE MASCAȚI

Suntem blocați la câțiva milimetri deasupra gropii comune. A înghețat totul în jurul nostru, suntem într-un stop-cadru care nu mai ține cont de nici o lege a fizicii, ce nici o lege morală născută de gândirea universală.

Avem să luăm o pauză de decizie mai mult, decât una de relaxare. Ne-am oprit degetul înainte ca acesta să apese pe buton până la capăt, capăt care ne poate inevitabil prăbuşi sau, din contră, ne poate ridica surprinzător deasupra prăbușirii.

O astfel de stare ne este dată doar ca o ultimă șansă sau neșansă, depinde de traseul pe care îl vom urma, în groapă sau ridicați razant cu moartea.

Avem de confruntat nu neapărat misterele coronavirusului, cât mai ales taina care ne pune în genunchi și ni-l aduce pe Dumnezeu în calea noastră, așa, din întâmplare, ca o veste bună, care ne lovește în moalele capului sau direct pe grumaz, cum doar lama unei ghilotine mai știe să lovească decisiv și fundamental, când lumina se stinge, chiar dacă ea mai pâlpâie în tremurul flăcării lumânării.

O ciudată frică de necunoscut crește din noi cum mai cresc buruienile, otrăvitoare sau nu, atâta timp cât nimeni nu are curajul testării. Privim din ce în ce mai neputincioși, dar cu o furie crescândă, la semenii noștri care revin în țară din Italia, de exemplu, disperați, speriați, fugăriți de coronavirus la matcă, acolo de unde cândva au plecat în căutare de puțin mai bine.

Furia celor rămași acasă îndreptată împotriva întorșilor din Italia (dar, atenție, vor urma și cei plecați în Spania!)  aruncă țara în aer într-un moment în care cel mai de preț lucru ar trebui să fie unitatea, solidaritatea, compasiunea. În continuare la noi, ca la nimeni. Chiar dacă coronavirusul ne dă în direct șuturi în fund, chiar dacă suntem dați cu capul de toți pereții, nouă nu ne păsa, eram blocați doar în alegerile anticipate, mintea fiindu-ne blocată doar cu evoluția sondajelor de opinie, privind alegerile locale și generale și mai puțin radiografia dezastrului produs de noul coronavirus Covid-19. În fruntea răzmeriței politice continuă să fie Klaus Werner Iohannis, chiar dacă în discursul său lătrat nu ezită să fie ”pâinea lui Dumnezeu”, să îndemne populația la o mare grijă față de semeni, în lupta dusă de guvernați împotriva virusului din ce în ce mai ucigaș. La nivelul noului discurs președintele nu se mai lansează în atacurile predilecte împotriva ciumei roșii, a răului din PSD, el retrăgându-se într-o furie pașnică, atent mascată cu laude aduse actualului guvern interimar condus de Ludovic Orban. Ieșirea de serviciu pe care încearcă să și-o imagineze Klaus Werner Iohannis, din penibilul teritoriu al alegerilor anticipate cu orice preț, este tocmai acest flagel numit științific coronavirus, față de care președintele își îndreaptă intoleranța, concentrarea totală, efortul fără menajamente, apelul la unitate, la solidaritate, intransigența față de cei care nu respectă ordinele de pe frontul Covid-19.

Avem guvern am putea striga să ne audă și cel cuibărit în noi, în neputința noastră de a avea și ceea ce merităm să avem, adevărați conducători și nu tot felul de orbaniști, cîțiști, iohanniști. Să avem și noi o dată șansa de a ne scutura spatele de toate căpușele, de toate aceste zâmbete înghețate, resuscitate doar în anii electorali.

Au pus umărul la validarea acestui pseudosperm inclusiv cei care nu aveau nici o obligație să pactizeze cu această putere străină intereselor celor mulți. Mintea diabolică a politicianului nu mai are limite, nu mai poate fi previzibilă. Sunt scenarii prin care Cotroceniu au pus degetul pe virus și l-au momit în parlamentul României, tocmai în momentul în care s-a pus în discuţie votul ce ar fi trebuit dat noului guvern, în fruntea căruia Klaus Werner Iohannis l-a reinvestit pe Ludovic Orban. Acum putem să înțelegem și acest joc de oligofren al președintelui de a-l numi doar pe Ludovic Orban, infestatul cu numărul 89, cel care nu s-a sfiit să stea alături de el și de alți oameni de stat, chiar de ministrul Sănătății, care, la rândul său, a replicat în plenul comisiei care îl audia pentru noua formulă guvernamentală, că ”dacă ne vom tot împiedica de proceduri, cine va mai învinge coronavirusulul Covid-19?”  O atitudine demențială, de cel mai curat și explicit dement, dacă ținem cont că subordonații săi luptă în tranșeele anchetelor epidemiologice, din ce în ce mai ample, din ce în ce mai grele în stăpânirea fenomelui  infestării.

Guvernul votat nu din milă, nu dintr-un gest de condescendență, ci pur și simplu din considerente responsabile pentru țară, pentru guvernul stabil care să ne introducă în rând cu lumea, ar trebui să fie guvernul cu ajutorul căruia să ieșim din această criză și, mai ales, a guvernului care ne va permite redresarea.

Atâta timp cât există un Klaus Werner Iohannis blocat pe Ludovic Orban, ar trebui să ne obișnuim cu acest tip de moarte și să ne adaptăm noilor condiții impuse de gestul inexplicabil de a-ți sacrifica credibilitatea, poporul, doar pentru a-l salva pe ”eroul națiunii”, cel care ne-a demonstrat că este invincibil, că este mai presus de țară, mai presus de poporul român.

Guvernul Orban III a depus jurământul în fața președintelui, cu mănuși și mască, existând astfel în cazul inevitabilului dezastru guvernamental explicația că acesta a fost un guvern de mascați și nicidecum unul de profesioniști.

ADI CRISTI