MEC iniţiază demersurile pentru selecţia viitorilor membri ai CNATDCU

Ministerul Educaţiei şi Cercetării iniţiază demersurile pentru selecţia viitorilor membri ai Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare – mandatul 2020-2024, având în vedere faptul că mandatul membrilor comisiilor de specialitate şi ai CNATDCU încetează în data de 10 iunie.

„Pentru asigurarea transparenţei şi calităţii procesului de selecţie a viitorilor membri, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a decis constituirea, pentru fiecare comisie de specialitate a CNATDCU, a câte unui Comitet de selecţie ad-hoc, fiecare format din 3-5 personalităţi. Dintre acestea, este preferabil ca una să aibă afiliere instituţională în afara României. Membrii comitetelor de selecţie nu vor face parte din CNATDCU în mandatul 2020-2024”, precizează MEC într-un comunicat transmis presei.

Potrivit MEC, comitetele de selecţie, a căror componenţă va fi făcută publică, vor analiza aplicaţiile încărcate pe platforma brainmap.ro pentru calitatea de membru al CNATDCU şi vor înainta Ministerului Educaţiei şi Cercetării lista cuprinzând propunerile pentru componenţa respectivei comisii de specialitate a Consiliului.

„Facem precizarea că Academia Română/instituţiile de învăţământ superior, cercetare ştiinţifică, cultură şi sport pot face propuneri de membri în CNATDCU pentru mandatul 2020 – 2024, asumate prin completarea unor aplicaţii individuale. Aplicaţiile individuale pentru calitatea de membru CNATDCU – mandatul 2020 – 2024 – se depun pe platforma brainmap.ro. Pentru deschiderea contului pe această platformă este necesară o adresă de e-mail şi o parolă aleasă de utilizator. Apelul este deschis în perioada 18 martie – 30 aprilie 2020”, afirmă sursa citată.

MEC menţionează că principiile care stau la baza selecţiei membrilor CNATDCU sunt: transparenţa, evitarea incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese, inclusiv a imixtiunii factorului politic, asigurarea reprezentativităţii profesionale şi instituţionale.

Profilul membrilor CNATDCU trebuie să răspundă următoarelor cerinţe minimale: experienţă proprie de cercetare ştiinţifică, recunoscută la nivel naţional/internaţional, dovedită şi validată prin realizări specifice şi prin îndeplinirea standardelor minimale naţionale pentru abilitarea în domeniu; disponibilitatea asumată de a activa în cadrul CNATDCU, implicit renunţând la activitatea în alte consilii consultative ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării; echilibru şi capacitate de analiză obiectivă; integritate profesională.

MEC subliniază că nu sunt eligibili demnitarii şi membrii structurilor de conducere ale partidelor politice.

Listele cuprinzând propunerile comitetelor de selecţie vor fi făcute publice până în data de 20 mai. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul să transmită eventuale obiecţii şi sesizări argumentate pe adresa de e-mail dgis@edu.gov.ro. AGERPRES